Jurnalul.ro Fun Un copil a distrus o sculptură din piese Lego de 15.000 dolari

Un copil a distrus o sculptură din piese Lego de 15.000 dolari

Un copil care vizita o expoziţie Lego din oraşul Ningbo, din sud-estul Chinei, a căzut peste o statuie de mărimea unui om creată din piese Lego şi toate componentele acesteia s-au împrăştiat pe jos, potrivit televiziunii de stat CCTV, semnalează site-ul cnnespanol.

Statuia reprezenta vulpea Nick din creaţia Disney "Zootopia". Realizarea sa i-a luat trei zile autorului, identificat drept Zhao, şi a costat peste 15.000 de dolari, a informat televiziunea pe pagina sa de Facebook.

Artistul şi-a povestit experienţa pe reţelele de socializare, publicând fotografii în timp ce construia statuia. Ultima imagine arată sculptura făcută bucăţi. Zhao a acceptat scuzele părinţilor copilului care a distrus-o - despre care se crede că ar avea 4 sau 5 ani - şi nu a cerut despăgubiri, potrivit CCTV.

"Copilul nu avea intenţia de a o dărâma", a spus Zhao.

Un incident asemănător s-a produs în luna mai la Muzeul Sticlei din Shanghai, când doi copii au distrus aripile unui înger din sticlă. Artistul a decis să lase aripile sparte şi a dat alt nume piesei, a informat CCTV. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri