Un elicopter SMURD a fost solicitat duminică în oraşul Negreşti pentru a prelua un copil în vârstă de 12 ani din comuna Băceşti care a fost muşcat de câinele familiei.
Potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Aurora Popa, copilul a suferit mai multe răni în zona feţei.
"Având în vedere că este vorba despre un copil, pentru a nu temporiza, am considerat necesar să solicităm un elicopter SMURD care să preia copilul. Acesta a suferit leziuni în zona feţei şi urmează să fie transferat la un spital din judeţul Iaşi", a declarat Aurora Popa.
Reprezentanţii IPJ Vaslui vor demara verificări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs acest incident.
AGERPRES