Jurnalul.ro Ştiri Observator Un îndrăgit actor din cel mai urmărit film din istorie a murit

Un îndrăgit actor din cel mai urmărit film din istorie a murit

Actorul american William Christopher, care a interpretat rolul părintelui Mulcahy din faimosul serial "M*A*S*H", a decedat sâmbătă, la vârsta de 84 de ani, informează Reuters.

Christopher, care a fost diagnosticat cu cancer în urmă cu circa 18 luni, a murit în locuinţa sa din Pasadena, Statele Unite. Până în ultima clipă, i-a stat alături soţia sa, Barbara Christopher, în vârstă de aproape 60 de ani, potrivit agentului său, Robert Malcolm.

Christopher l-a interpretat pe modestul preot romano-catolic din "M*A*S*H" după ce altui actor îi fusese atribuit acest rol în episodul pilot al serialului. El a fost părintele Mulcahy pe toată durata longevivei serii de televiziune produsă de CBS, din 1972 până în 1983.

Christopher s-a numărat printre actorii care au făcut parte din distribuţia serialului pe durata tuturor celor 11 sezoane, alături de Alan Alda, în rolul căpitanului 'Hawkeye' Pierce, de Loretta Swit în rolul maiorului Margaret 'Hotlips' Houlihan şi de Jamie Farr care l-a interpretat pe caporalul Maxwell Klinger.

Ultimul episod al serialului, difuzat în 1983, a avut o audienţă de 106 milioane de spectatori, ceea ce a făcut ca "M*A*S*H" să fie cel mai urmărit show de televiziune din toate timpurile.

Christopher s-a născut la 20 octombrie 1932, la Chicago. Împreună cu soţia sa, actorul a avut doi copii şi a scris o carte despre creşterea unui băiat diagnosticat cu autism. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: William Christopher M*A*S*H MASH
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri