Jurnalul.ro Ştiri Observator Un soldat aflat în timpul liber a salvat o bătrână dintr-un incendiu. Salvatorul a ajuns la spital

Un soldat aflat în timpul liber a salvat o bătrână dintr-un incendiu. Salvatorul a ajuns la spital

Un soldat care se afla acasă a salvat o vecină căreia îi luase foc apartamentul. Bărbatul s-a intoxicat cu fum și a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Pompierii au reușit să stingă focul.

Incidentul s-a produs duminică într-un bloc din orașul Târgoviște. Soldatul, angajat la Batalionul 1 Rachete Sol-Aer Boteni, dormea și a fost trezit de strigătele vecinilor care anunțau că a luat foc apartamentul unei femei în vârstă.

Soldatul a intrat în apartamentul în flăcări și a reușit să o salveze pe femeie. În timp ce intervenea, salvatorul s-a intoxicat cu fum și, ulterior, a fost transportat la spital.

„În această dimineață, un incendiu a avut loc într-un bloc din Târgoviște. Soldatul Iancu a fost trezit de strigăte disperate după ajutor. Apartamentul vecinei sale, o femeie în vârstă și în imposibilitatea de a se deplasa, a luat foc. Fără să stea pe gânduri, colegul nostru a intervenit, reușind să-i salveze viața bătrânei, înainte de sosirea echipajelor de pompieri. Din cauza fumului inhalat, colegul nostru se află acum în spital, intubat, urmând a primi îngrijiri medicale de specialitate”, au anunțat reprezentanții MApN.

Incendiul de la blocul din Târgoviște a fost stins de pompieri.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: soldat targoviste incendiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri