Jurnalul.ro Ştiri Observator Un tânăr a murit după ce țigara electronică i-a explodat în față

Un tânăr a murit după ce țigara electronică i-a explodat în față

William Brown, un american de 24 de ani, conducea în momentul în care dispozitivul a explodat și i-a găurit o arteră din gât, oprind circulația către creier, conform Mirror.

Șrapnel de la țigara electronică i-a penetrat artera carotidă. Electricianul s-a târât din mașină și a încercat să ceară ajutor, după care s-a prăbușit pe trotuarul din fața magazinului de unde cumpărase dispozitiviul.

Brown a fost dus la Spitalul John Peter Smith, unde a fost declarat decedat la două zile.

Bunica sa, Alice Brown, a spus că nepotul său nu fuma de obicei și că a cumpărat țigara în formă de pix pentru că i s-a spus că îi va ușura astmul.

În 2017, Agenția pentru Administrarea Focului din Statele Unite a raportat 133 de leziuni acute provocate de țigările electronice între 2009 și 2016, cele mai multe având loc când dispozitivul era în buzunar sau în folosință.

 

Subiecte în articol: william brown tanar tigara electronica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri