70 de monede din argint, din secolul II Î.H, au fost descoperite într-un sat din Olt. Monedele fac parte dintr-o ediţie limitată, emise de provincia Macedonia PrimaTeaser.
70 de monede de argint, ce poartă însemnele Provinciei Macedonia Prima, au fost descoperite de un detectorist de metale. Paul Durcă a fost poliţist 20 de ani, la IPJ Olt. Acum, este pensionar, iar din ianuarie s-a apucat să caute vestigii arheologice, prin comuna natală. Aşa a găsit, în apropierea casei părinteşti, monedele de acum două mii de ani.
„La început n-am ştiut ce sunt pentru că la semnalul pe care l-a dat detectorul, în general găsesc doze de bere. (...) Am săpat. Au început să apară. M-am emoţionat, la un moment dat, pe la 20 şi ceva m-am oprit şi am sunat, am chemat autorităţile”, declară Paul Durcă.
Monedele vor fi evaluate de un expert, iar găsitorul ar putea primi chiar 45% din valoarea tezaurului.
Astfel de monede au mai fost descoperite în Balcani şi în zona Ardeal, spune Denissa Guţică-Florescu, muzeograf la Muzeul Judeţean Olt.
Monedele descoperite în comuna Radomireşti din Olt ar putea fi dovada unui schimb comercial.
„După cum noi ştim, au fost emise limitat, într-o perioadă cuprinsă cam între 158-150 Î.H. par emisiuni din ani diferiţi pentru că vedem pe avers chipul zeiţei Artemis”, afirmă Denissa Guţică- Florescu, muzeograf:
Pe piaţa neagră, o singură astfel de monedă valorează între 180-320 de euro. Cei care caută metale nu sunt agreaţi în lumea culturală. Specialiştii recunosc, însă, că ei au mai multe şanse să descopere vestigiile arheologice.
În judeţul Olt, 40 de persoane sunt autorizate să desfăşoare astfel de activităţi. Nu şi în siturile arheologice.
Gheorghe Smarandache, director Muzeul Judeţean Olt, declară: „De regulă, şantierele nu sunt atât de costisitoare. În schimb, este vorba despre echipă de lucru, despre specialişti. Este vorba, apoi, de făcut nişte caiete şi nişte referate, nişte rapoarte de lucru ale arheologilor, care sunt destul de costisitoare”.
„Detectoristul va fi recompensat de către autoritatea locală în subordinea căreia se află muzeul care are în custodie monedele. Autorii descoperirilor întâmplătoare au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului. Iar, în cazul unei descoperiri de excepţie, încă 15%”, afirmă Denissa Guţică- Florescu, muzeograf.
(sursa: Mediafax)