Jurnalul.ro Editoriale Un tramvai numit distracție

Un tramvai numit distracție

de Adrian Cercelescu    |   

E greu să mai faci o grevă reușită în ziua de azi. În primul rând că, după ce au umblat la Legea dialogului social, acum 11 ani, nu prea mai ai sindicate. Iar unde mai ai, nu mai pot ele să te scoată la protest.

Apoi, îți trebuie un domeniu de care să-i doară. Pe vremuri era CFR-ul. Acum, dacă opresc trenurile mai puțin de trei zile, nu deosebești greva de întâziere. Oricum, călătorii nu mai sunt în vagoane, sunt în microbuze. În Sănătate nu se mai stă la grevă, se pleacă în Germania, în Franța. Iar pe unde se produce ceva, abia așteaptă să nu mai produci, ca să se pună pe importat.

Nici băieților de la STB nu le-a fost ușor. Să faci grevă în transporturi acum, când lumea se mută în online, nu e chiar cel mai șocant lucru. Apoi, e vorba de București, unde mai ai un metrou, 2-3 uber, 4-5 feluri de trotinete și 1,4 milioane de mașini. Plus că s-au găsit să protesteze de joi, când lumea se pregătește să-și petreacă weekendul pe DN1, între Nistorești și Comarnic.

Cu toate astea, nu a ieșit chiar rău. Primarul Nicușor s-a văzut în inedita situație de a nu mai fi el înjurat de calorifere și a răsuflat ușurat sintagme de genul „sindicalism mafiot” și „mafioto-politic”. Directorii le-au reproșat muncitorilor că sunt bogătași cu salarii de 7.000. Ăia cu tramvaie i-au trădat pe ăia cu autobuze, s-a lăsat cu spargere de parbrize. Conform unei știri de agenție, membrii Consiliului de Administrație au ajuns sâmbătă să se creadă procurori și „au luat decizia ca angajații ce intră imediat pe traseu să nu fie cercetați penal”.

Combinând ce și-au vărsat în cap administrația și șoferii, greva STB a adunat toate elementele distracției: ilegală, imorală și îngrașă conturile taximetriștilor.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri