Jurnalul.ro Sport eXtrasport UPDATE Anularea JO de la Tokyo aduce pierderi de 13,56 miliarde de euro

UPDATE Anularea JO de la Tokyo aduce pierderi de 13,56 miliarde de euro

Anularea Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de  la Tokyo va costa 13,56 de miliarde de euro, bani pe care i-ar suporta Japonia, arată un studiu al Institutului de Cercetare Nomura, scrie EFE.

''Chiar dacă Jocurile vor fi anulate, pierderile economice vor fi mai mici decât cele dintr-o nouă stare de urgenţă'', spune însă Takahide Kiuchi,  economist şef al Institutului de Cercetare Nomura.

Cu toate astea, dacă jocurile au loc în absența publicului, competițiile sportive vor aduce venituri de 15,24 de miliarde de euro, cu 1,35 miliarde euro mai mici comparativ cu particparea spectatorilor japonezi.

Organizatorii au anunțat că nu este permisă prezența străinilor iar o decizie privind participarea localnicilor va fii luată luna viitoare. 

Tokyo se află încă în stare de urgență din cauza pandemiei, iar campania de vaccinare se desfășoară cu greutate. 

Prima stare de urgenţă impusă în Japonia, în primăvara 2020, a costat58,76 miliarde euro, a doua stare de urgenţă, în ianuarie-martie 2021, a provocat pierderi de 57,84 miliarde euro.
Prezenta stare de urgenţă este în vigoare din luna aprilie și va genera pierderi de 17,44 miliarde euro, sumă care ar putea creşte dacă guvernul o va extinde până la 31 mai.

ȘTIRE INIȚIALĂ Organizatorii Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de la Tokyo cer autorităților nipone să trimită personal medical din cadrul armatei pentru a ajuta la organizarea competițiilor sportive, scrie Kyodo.

au cerut guvernului să trimită personal medical din cadrul Forţelor de Autoapărare (armata) pentru a acoperi nevoile evenimentului din această vară, a anunţat marţi executivul nipon, citat de agenţia Kyodo.

Ministrul japonez al Apărării, Nobuo Kishi, vrea ca armata să susțină atât JO, cât și operațiunile centrelor de vaccinare. Acestea sunt conduse de militari și s-au deschis în capitala Japoniei și la Osaka pentru a grăbi imunizarea populației. Astfel, 280 de medici şi asistenţi militari au fost mobilizaţi la începutul săptămânii.

Organizatorii preconizează că va fi nevoie de circa 230 de medici şi 310 infirmieri pe zi pentru a acoperi nevoile participanţilor la Jocurile Olimpice. Preşedinta Comitetului Tokyo-2020, Seiko Hashimoto, a anunțat că au fost asigurate, până acum, circa 80% din necesar.

Desfășurarea competițiilor sportive este controversată, după ce a fost amânată cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, iar acum multe voci critică susținerea acesteiam mai ales că Japonia este mult în urmă cu imunizarea populației. Doar 4% din locuitori au primit o doză de vaccin, deși campania a debutat la jumătatea lunii februarie, și numai 2% au terminat schema. 

Cu toate astea, Comitetul Internaţional Olimpic speră ca peste 80% dintre persoanele cazate în Satul Olimpic vor fi vaccinate. Ministrul responsabil cu JO, Tamayo Marukawa, a declarat că autorităţile nipone vor furniza vaccinuri gratuite pentru 20.000 de persoane, sportivi şi alţi participanţi.

Subiecte în articol: JO tokyo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri