Jurnalul.ro Ştiri Politică UPDATE Anunț șoc. Un ministru important explică motivul demisiei din Guvernul Cîțu

UPDATE Anunț șoc. Un ministru important explică motivul demisiei din Guvernul Cîțu

Cel mai corect este să părăsești echipa în care nu te regăsești, este explicația lui Adrian Oros pentru demisia sa din funcția de ministru al Agriculturii. El mai spune că demisia nu i-a fost cerută de Ludovic Orban.

„Demisia am decis-o pe parcursul zilei de ieri, când am văzut că nu există vreo șansă să se schimbe ceva la nivel guvernamental și atunci cred că cel mai corect este să părăsești echipa în care nu te regăsești, mai ales că pentru premierul Florin Cîțu agricultura nu a constituit o prioritate. Nu am avut nici pe departe bugetul de anul trecut, doar 60%, sigur că asta afectează programele aflate în derulare”, s-a plâns ministrul.

Potrivit acestuia, nici măcar în PNRR nu a fost cuprins vreun proiect major pentru agricultură, deși existau 2 proiecte mari cuprinse în noiembrie în primul draft.

„Ministerul Agriculturii avea două proiecte foarte mari: unul legat de infrastructura de gestionare a apei, iar celălalt proiect se referea la o rețea românească de depozitare, procesare și distribuție. Erau niște oportunități prin care putem folosi aceste sume importante”, a explicat Adrian Oros motivele pentru care și-a înaintat demisia.

Mediafax

ȘTIRE INIȚIALĂ Adrian Oros a anunţat, marţi dimineaţa, că îşi va depune demisia din funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precizând că „pentru premierul Florin Cîţu, agricultura şi industria alimentară nu au fost niciodată priorităţi”. Acesta este o victimă a războiului dintre Florin Cîțu și Ludovic Orban. Adrian Oros a fost unul dintre susținătorii fostului președinte PNL, Ludovic Orban. Anunțul a fost făcut la ora 03.00.

„Azi îmi voi depune demisia din funcția de Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale!

Pentru Premierul Florin Câțu, agricultura și industria alimentară nu au fost niciodată priorități, ca atare:

1. Bugetul MADR pentru anul 2021 reprezintă 60% din execuția bugetară a anului 2020, cu efecte asupra programelor aflate în derulare. La rectificarea bugetară, MADR a primit o sumă infimă, absolut insuficientă.

2. În PNRR nu a fost cuprins niciun proiect major pentru agricultură. Asta deși în primul draft trimis la Comisie, în noiembrie 2020, PNRR conținea un proiect complex pentru gestionarea apei în agricultură (irigații, desecare/ drenaj și sistem antigrindină), în valoare de 6,5 miliarde euro, proiect asumat în Programul de guvernare, alături de Rețeaua de depozitare, procesare si distribuție a produselor românești, alt proiect care nu a mai avut loc in PNRR.

3. Nu există suficientă determinare pentru eradicarea activității samsarilor, a vânătorilor de subvenții și a pieței negre, care afectează fermierii corecți. Astfel, orice subvenție, orice formă de sprijin devine ineficientă.

Multumesc tuturor celor cu care în această perioadă am colaborat, atât la elaborarea Programului de tranziție, la viitorul Program Național Strategic, dar și în activitatea curentă.

Am avut onoarea și norocul să cunosc oameni deosebiți, profesioniști, atât în Guvern, în MADR sau în mediul asociativ.

M-am bucurat să pot promova pe pagina mea și a ministerului, pe toți cei întâlniți în deplasările prin țară, fermieri români care performează, care sunt exemple de succes.

Am vrut să arăt că și în România #SePoate!” scrie Adrian Oros pe pagina sa de Facebook.

 

 

Subiecte în articol: Adrian Oros florin citu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri