Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Coaliția saudită atacă Yemenul ca replică la atacul din Aden

UPDATE Coaliția saudită atacă Yemenul ca replică la atacul din Aden

Avioanele militare ale coaliţiei conduse de Arabia Saudită au atacat poziţiile insurgenţilor huthi din capitala Yemenului, Sanaa, în replică la atacurile comise, ieri, în oraşul Aden.

Coaliţia saudită a atribuit insurgenţilor huthi, susţinuţi de Iran, atacurile asupra aeroportului din Aden şi Palatului Prezidenţial din Aden, aflat în sudul Yemenului. Atacurile s-au soldat cu peste 22 de morţi şi zeci de răniţi.

Raidurile aeriene saudite de astăzi au vizat 15 obiective din oraşul Sanaa.

În ultimii ani, coaliţia saudită a efectuat sute de raiduri aeriene în Yemen, soldate cu mii de morţi, inclusiv numeroşi civili.

Explozii şi focuri de armă au avut loc, miercuri, pe aeroportul din Aden, în momentul aterizării avionului la bordul căruia se afla noil guvern al țării, iar după câteva ore s-a produs o nouă deflagraţie în centrul oraşului, în apropierea Palatului prezidenţial.

Guvernul din Yemen, recunoscut la nivel internaţional,şi insurgenţii separatişti din sudul ţării au format un Cabinet de uniune naţională pe 18 decembrie. Membrii noului Guvern au depus jurământul în Arabia Saudită și ieri au ajuns în Aden.

ȘTIRE INIȚIALĂ Mai multe persoane au fost omorâte și altele au fost rănite ca urmare a unor explozii și focuri de armă produse pe aeroportul din Aden, în momendul aterizării avionului cu membii noului guvern din Yemen. Câteva ore mai târziu s-a produs și o deflagrație în centrul orașului. 

Premierul Maeen Abdulmalik și miniștrii au fost transportați în siguranță la Palatul Prezidenţial din Aden însă ulterior a avut loc o explozie în apropierea imobilului. 

Cel puţin 13 persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în urma schimburilor de focuri şi exploziilor produse pe aeroport..

Guvernul din Yemen, recunoscut la nivel internaţional, şi insurgenţii separatişti din sudul ţării au format un cabinet de uniune naţională pe 18 decembrie. Membrii noului Guvern au depus jurământul în Arabia Saudită, iar astăzi au ajuns la Aden.

Acesta este loial Arabiei Saudite, care coordonează o coaliţie militară împotriva insurgenţilor huthi, susţinuţi de Iran. Rebelii huthi deţin controlul asupra oraşului Sanaa, capitala Yemenului, din 2014.

Zeci de mii de oameni, majoritatea civili, au fost ucişi în conflictul militar din Yemen, iar milioane de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele.

Mediafax

Subiecte în articol: yemen aden atac
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri