Circa 80 de pompieri cu 14 autospeciale intervin pentru stingerea incendiului care a cuprins un atelier de prelucrare a lemnului din localitatea Brădești, județul Harghita.
Peste 80 de pompieri militari și civili din cadrul subunităților de intervenție Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc și SVSU Brădești, Dealu, Mugeni, Satu Mare, Vlăhița, Zetea, cu 14 autospeciale de stingere, acționează în continuare pentru lichidarea incendiului izbucnit la un atelier de prelucrare a lemnului din localitatea Brădești.
Conform ISU Harghita, este afectată o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați.
„S-a reușit limitarea propagării flăcărilor la alte două ateliere din imediata apropiere. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Intervenția este îngreunată din cauza cantității mari de materiale combustibile și a lipsei surselor de apă, alimentarea autospecialelor de intervenţie realizându-se în navetă, de la hidranții cei mai apropiați”, a transmis ISU Harghita.
Pompierii vor stabili la finalul intervenției cauza probabilă a izbucnirii incendiului.
ȘTIRE INIȚIALĂ Un incendiu a izbucnit vineri la un atelier de prelucrare e lemnului din localitatea Brădești, județul Harghita. Mai multe echipaje de pompieri intervin pentru stingerea flăcărilor care prezintă pericol de extindere la un atelier învecinat.
Potrivit ISU Harghita, incendiul a izbucnit la un atelier de prelucrare a lemnului și prezintă pericol de propagare la un alt atelier, în localitatea Brădești.
La fața locului s-au deplasat patru echipaje de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, fiind alertate SVSU Brădești, Satu Mare, Vlăhița, Dealu și Zetea.
De asemenea, în sprijin a fost trimis încă un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc.
Intervenția pompierilor este în desfășurare.