Reprezentanții Primăriei Brașov anunță că joi seara, o echipă de intervenție a extras prin împușcare un urs din zona străzii Jepilor.
Autoritățile au încercat inițial să îl alunge prin mijloace acustice și vizuale, dar acesta nu doar că nu a reacționat, dar a continuat să mănânce inclusiv în prezența oamenilor.
„Având în vedere că acesta mai fusese semnalat și în zilele anterioare în aceiași zonă și lipsa lui de reacție la prezența omului, a fost luată decizia extragerii prin împușcare, în momentul în care s-au îndeplinit condițiile de siguranță pentru acest lucru”, transmit reprezentanții primăriei.
Vineri dimineața, un alt urs a fost semnalat în aceeași zonă.
În cursul nopții de joi spre vineri s-au primit 25 de alerte, acesta fiind cel mai mare număr de sesizări a prezenței ursului într-o singură noapte.
O ursoaică de aproximativ 4 ani a fost capturată și eutanasiată miercuri în cartierul Noua din Brașov. Decizia a fost luată, susțin autoritățile locale, ținând cont de faptul că animalul mai fusese capturat în localitate.
(sursa: Mediafax)