Jurnalul.ro Ştiri Politică USR PLUS susține eliminarea tarifelor de roaming cu Republica Moldova

USR PLUS susține eliminarea tarifelor de roaming cu Republica Moldova

România a rămas, în cea mai mare parte, fără tarife de roaming cu Uniunea Europeană, însă Republica Moldova nu este în UE. Deputatul USR PLUS Iulian Lorincz susține că eliminarea tarifelor roaming trebuie luată în considerare la următoarea ședință comună cu Guvernul Republicii Moldova.

Prin prisma faptului că România continuă să fie principalul partener comercial al Republicii Moldova, este de la sine înțeles că a crescut constant numărul convorbirilor telefonice dintre cetățenii celor două țări, spun cei de la USR PLUS, care consideră că va crește în continuare numărul de convorbiri.

În această situație, deputatul USR PLUS Iulian Lorincz consideră că devine cu atât mai important subiectul tarifelor de roaming, care pot fi considerate exorbitante, nedrepte și chiar discriminatorii.

Deputatul de Diaspora a adresat o întrebare Guvernului României pentru a afla dacă ideea eliminării tarifelor de roaming se mai găsește pe agenda discuțiilor bilaterale purtate între București și Chișinău și dacă această temă va fi luată în considerare la următoarea ședință comună cu Guvernul Republicii Moldova.

„România a rămas, în cea mai mare parte, fără tarife de roaming cu Uniunea Europeană, iar includerea Republicii Moldova în rândul țărilor unde se va putea vorbi fără a fi suprataxat este o idee de proiect bilateral strategic esențial de interconectare informațională și comunicațională cu România. La următoarea ședință comună între guvernele de la Chișinău și București, eliminarea tarifelor de roaming poate deveni o realitate. Pentru a duce la bun sfârșit această inițiativă, nu este nevoie decât de voință politică din partea decidenților și de ancorare în realitate din partea operatorilor de telefonie mobilă din România și Republica Moldova”, declară deputatul USR PLUS Iulian Lorincz.

Potrivit acestuia, conform ultimelor estimări oficiale, sunt circa 274.000 de cetățeni români cu domiciliul în Republica Moldova și peste 642.000 de cetățenii redobândite de românii moldoveni de peste Prut în ultimii 20 de ani.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri