Jurnalul.ro Ştiri Social Văcăreşti: 28 de organizaţii cer măsuri de urgenţă

Văcăreşti: 28 de organizaţii cer măsuri de urgenţă

de L. Budin    |   

Într-o scrisoare deschisă adresată autorităţilor care ar trebui să se ocupe de administrarea Parcului Natural Văcăreşti din Capitală, 28 de organizaţii neguvernamentale cer intervenţie de urgenţă. Ministerul Mediului şi Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) ar trebui să ia măsuri de protejare a unicului parc natural urban din ţară. Seceta şi lipsa oricăror acţiuni concrete au dus la extinderea suprafețelor de stuf, la scăderea îngrijorătoare a nivelului apei şi la degradarea infrastructurii de vizitare.

Aşteaptă să fie aprobate regulamentul parcului (elaborat de Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti şi trimis Ministerului Mediului încă din 2018), planul de management (care trebuie doar supus dezbaterii publice şi parafat de minister) şi sistemul de pază. Planul de management este cheia: în lipsa lui, nu se pot face nici gestionarea bălţilor şi a luciului de apă, nici planul de intervenţie în caz de incendii.

În 2018, modificările legislative au eliminat posibilitatea implicării organizaţiilor neguvernamentale în administrarea ariilor protejate, acestea fiind preluate de ANANP. De când Parcul Natural Văcărești a trecut sub umbrela Agenţiei, proiectele de conservare şi dezvoltare, de care ar fi putut beneficia mii de oameni, au fost stopate.

 

România se află în procedură de infringement, din cauza incapacității de a gestiona rețeaua de arii protejate Natura 2000.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri