Jurnalul.ro Ştiri Locale Aproximativ 24 tone de deșeuri, oprite în Vama Giurgiu

Aproximativ 24 tone de deșeuri, oprite în Vama Giurgiu

de Redacția Jurnalul    |   

Aproximativ 24 tone de deșeuri metalice și textile au fost oprite la intrarea în țară, la Vama Giurgiu.

În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-au prezentat, marți, pe sensul de intrare în țară un cetățean român de 26 de ani, aflat la volanul unui camion, care transporta deșeuri metalice pe ruta Italia-România, respectiv un cetățean bulgar de 28 de ani, aflat la volanul unui microbuz, care transporta textile second hand pe ruta Bulgaria - România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, polițiștii au cerut ajutorul Gărzii Naționale de Mediu și reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.

Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în ansamblul rutier se află 22.600 kilograme de deșeuri metalice, iar în microbuz 780 kilograme de textile second hand.

S-a constatat faptul că transporturile nu îndeplineau condițiile de intrare în țară, motiv pentru care autorităţile nu au permis accesul mijloacelor de transport pe teritoriul României.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: vama deşeuri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri