Jurnalul.ro Editoriale Vecinii Dem Rădulescu şi Ilie Dumitrescu

Vecinii Dem Rădulescu şi Ilie Dumitrescu

de Florin Condurateanu    |   

În apropierea Căii Victoriei, se află un bloc în dungi alb şi negru, intenţionam să fac o emisiune despre locatarii acestei clădiri în ciclul “Vedete în papuci” de la Antena 1. Am forţat o metaforă şi l-am botezat Blocul Comediei cu Crampoane. Şi asta fiindcă în bloc locuiau doi vecini celebri, Dem Rădulescu şi Ilie Dumitrescu. Am sunat la uşa de la etajul de mai jos, la Bibanu. Dumitrescu, optarul generaţiei de aur, locuia fix deasupra. În pragul uşii apare Dem: “Mai bine locuiam eu deasupra fotbalistului, că aud mereu hârşâit în tavan, Ilie mută mereu mobilele, în fotbal e bine ca jucătorii să facă schimb de locuri, derutant pentru adversari, Ilie face schimb de locuri între şifonier, pat şi masa din bucătărie, o vreme am bănuit că driblează bufetul”. În paralel cu hazul spontan al replicii marelui actor şi profesor exista şi un adevăr. Când am filmat în apartamentul de sus al lui Ilie Dumitrescu, gazda chiar a ţinut a se făli cu mobila lui, “mobila de sufragerie este de la Sevilla, am plătit pentru ea 60.000 de euro, piesele de dormitor le-am adus de la Londra, m-au costat ceva, biblioteca e din Italia”. În acea vreme, Ilie era căsătorit cu frumoasa prezentatoare de modă Letiţia, ceva mai înaltă decât stelist. Fără astâmpăr, băieţelul lui Ilie şuta vârtos într-o minge reală şi buşea mobilele care scoseseră zeci de mii din portofelul lui Dumitrescu. Acel rezervor inepuizabil de umor, numit Dem Rădulescu, nu şi-a deschis robinetul hazului în interviul cu pricina, singura istorisire mai glumeaţă a fost descifrarea momentului în care a fost poreclit Bibanu. La şcoala din Râmnicu Vâlcea, colegii i-au prins cu un ac de siguranţă de gulerul de la spate lui Dem un peşte desenat pe un carton. “Era un peşte slab, desenat cu economie de creion de colegi, mai degrabă porecla trebuia să sune Ţâru, nu Bibanu”. Discuţia cu Dem a fost îndreptată mai ales de el spre politică. Era adept puternic al doctrinei Partidului Ţărănesc Creştin-Democrat. Dem Rădulescu era un oltean patriot, din familie de oameni harnici, negustori talentaţi, hăituiţi de comuniştii bolşevici tocmai că puseseră pe picioare o firmă care se descurca. Ilie Dumitrescu a povestit în interviul din apartamentul său cum a reuşit să atragă simpatia patronului de la Tottenham, cum era partenerul preferat la tenis al fiului acestuia şi cum antrenorul argentinian Ardiles era fermecat de fentele lui Ilie.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri