Jurnalul.ro Ştiri Observator Ventilatoare portabile pentru bolnavii de COVID-19 în stare gravă, la Spitalul Județean Galați

Ventilatoare portabile pentru bolnavii de COVID-19 în stare gravă, la Spitalul Județean Galați

Numărul de locuri de la secţia de Terapie Intensivă dedicată bolnavilor de COVID-19 de la Spitalul Judeţean Galaţi se va dubla. Autorităţile au decis să cumpere mai multe ventilatoare mecanice portabile.

Secţia de Terapie Intensivă dedicată bolnavilor de COVID-19 din cadrul Spitalului Judeţean Galaţi va fi suplimentată cu cel puţin şapte paturi. Autorităţile locale au decis să achiziţioneze, în regim de urgenţă, nouă ventilatoare mecanice portabile.

Cele mai multe dintre aparatele moderne vor fi folosite în secţia ATI unde sunt duşi bolnavii de COVID-19 aflaţi în stare gravă. În momentul de faţă, întreaga secţie de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Galaţi are 45 de paturi, din care şapte sunt pentru pacienţii infectaţi cu virusul Sars Cov 2. După sosirea ventilatoarelor portabile, bolnavii de Covid 19 vor avea 14 paturi.

„Suntem prevăzători, de aceea cumpărăm aparatele. Deja s-a încheiat procedura de achiziţie, în curând vor veni aceste ventilatoare portabile pentru Secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean Galaţi. Am alocat bani de la Consiliul Judeţean să se achiziţioneze nouă ventilatoare mobile, astfel vom dubla capacitatea de Terapie Intensivă COVID”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

În paralel, reprezentanţii spitalului gălăţean continuă demersurile pentru deschiderea secţiei mobile de terapie intensivă, trimisă la Galaţi de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. Unitatea cu 12 paturi nu poate fi folosită deoarece spitalul nu are personal suficient. Acesta ar putea fi obţinut prin detaşarea unor cadre medicale de la alte spitale din regiune.

Reprezentanţii spitalului gălăţean au solicitat ajutorul ministrului Tătaru.

De la debutul epidemiei, la Galaţi s-au înregistrat 1847 de infectări şi 113 decese. Unul dintre focare este chiar la Spitalul Judeţean, unde au fost raportate 172 de îmbolnăviri cu COVID-19, dintre care 75 de persoane s-au însănătoşit deja.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri