Jurnalul.ro România inteligentă Victor Drăgușin, primar Alexandria: "Am digitalizat relația cu cetățeanul. Dacă tot iei banul omului, ajută-l să nu mai piardă timpul"

Victor Drăgușin, primar Alexandria: "Am digitalizat relația cu cetățeanul. Dacă tot iei banul omului, ajută-l să nu mai piardă timpul"

de Redacția Jurnalul    |   

Administrația locală și-a propus să facă din Alexandria un oraș smart, spune Victor Drăgușin, primarul municipiului Alexandria, la Conferinţa Naţională „Digitalizarea pietelor model de bune practici in administratia locală”, organizată de cotidianul naţional Jurnalul și Antena 3 CNN, prin platforma România Inteligentă.

"Statisticle demonstrează, din păcate, că sunt foarte mulți copii care au tendințe către obezitate infantilă iar asta trebuie să preocupe nu doar părinții, ci și autoritățile locale. Dincolo de ceea ce înseamnă procesul de învățământ, cred că o autoritate locală să presteze și servicii de altă natură. Preocuparea pe care trebuie să o avem este ca acești copii să se poată dezvolta sănătos. Vorbesc și de sport, de cultură.

Alexandria se numără printre multe alte municipii care au digitalizat relația cu cetățeanul. Dacă tot iei banul omului, ajută-l să nu mai piardă timpul, să nu mai stea la cozi. Avem aplicații și pe telefonul mobil care funcționează tot cu adresabilitate către generația tânără, până în 40 de ani.

Pe lângă programul municipal Tu știi ce mănânci?, funcționează de câțiva ani și un centru de profilaxie orodentară. Sunt foarte multe familii care, din diferite motive, nu au timp să-și ducă copiii la un medic stomatolog. Facem acest lucru într-un sistem organizat. Copiii sunt luați de la școală, li se face o fișă care trebuie predată părinților și aceștia pot interveni ulterior.

Avem și un proiect pentru profilaxia problemelor de vedere tot în sprijinul familiei tinere. E important să găsim soluții și să fim aproape de familii pentru că, până la urmă, omului de până în 45 de ani, care are sau nu copii, trebuie să-i dăm și alte tipuri de servicii decât autorizații, adeverințe, hârtii.

Toate orașele mari sunt adevărate găuri negre care atrag oamenii. Migrația a fost dintotdeauna. Și pe vremea comunismului a-ți face buletin de București era mai greu. Cred că orice primar vrea să aibă tineri cât mai mulți. Alexandria are o medie de vârstă de 43 de ani. Universitatea înființată în urmă cu 15 ani a păstrat câteva mii de tineri în Teleorman. Avem peste 500 de locuințe pentru tineri care au fost date în folosință. 70 se finalizează anul acesta. Avem o sală polivalentă modernă, urmează stadionul, casa de cultură transformată în centrul artelor.

Ne-am propus să  facem un oraș smart

Intenționăm să creăm un județ verde, primitor, curat și sigur. Drumul expres  București-Alexandria va oferi mari șanse familiilor să locuiască într-un oraș sigur, liniștit, cu un învățământ de calitate, cu posibilități de  a-ți ocupa timpul liber dincolo de orele de muncă mergând pe un drum expres 30-40 de minute. Cred că este un lucru realist. Ne-am propus să facem și un oraș smart. Și cimitirele le avem digitalizate. Este un lucru extrem de bun pentru tinerii care și-au înmormântat părinții în Alexandria, să nu mai vină  să plătească. Digitalizarea este necesară și dacă nu ne pregătim administrația viitorului, nu ne rămâne decât să învățăm de la alții", precizează edilul. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri