Scene incredibile la un hypermaket din Bacău, unde a fost o promoție la televizoare. Zeci de persoane au așteptat liniștite deschiderea magazinului, după care s-au năpustit la rafturi și a început haosul. Oamenii și-au smuls din mâini televizoarele, iar o femeie și un bărbat au fost la un pas de bătaie pentru a intra în posesia obiectului favorit. Potrivit reprezentanților hypermarketului, nu a fost necesară intervenția poliției.