Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin explică motivele războiului din Ucraina: "Am fost duși de nas". Cum crede că se va termina conflictul

Vladimir Putin explică motivele războiului din Ucraina: "Am fost duși de nas". Cum crede că se va termina conflictul

de Redacția Jurnalul    |   

Vladimir Putin a făcut noi precizări despre războiul din Ucraina într-un discurs pe care l-a ținut la Sankt Petersburg, în fața veteranilor ruși din al Doilea Război Mondial, transmite Interfax.

„De fapt, ostilitățile pe scară largă în Donbas nu s-au oprit din 2014, cu utilizarea de echipamente grele, artilerie, tancuri și avioane. Tot ceea ce facem astăzi, inclusiv într-o operațiune militară specială, este o încercare de a opri acest conflict. Acesta este sensul operațiunii noastre, și să ne protejăm oamenii care trăiesc acolo, în aceste teritorii”, a spus liderul de la Kremlin, referindu-se la confruntările dintre autoritățile ucrainene și populația de etnie rusă din această regiune, după 2014.

El mai precizează că Rusia a încercat rezolvarea situației pe cale pașnică dar a fost păcălită.

„Am îndurat mult timp, am încercat să ajungem la un acord pentru o lungă perioadă de timp. După cum se dovedește acum, am fost pur și simplu duși de nas, înșelați. Nu este prima dată când ni s-a întâmplat acest lucru. Cu toate acestea, am făcut tot posibilul pentru a rezolva această situație prin mijloace pașnice. Acum a devenit evident că acest lucru este, prin definiție, imposibil”, a explicat Putin. 

Acesta s-a întâlnit și cu muncitori de la uzina Obukhov, din Sankt Petersburg, cărora le-a spus că "operațiunea specială" din Ucraina se va termina cu victoria Rusiei. 

„Din punct de vedere al rezultatului final și al victoriei, care este inevitabilă, sunt câteva lucruri care nu au dispărut și care vor sta la baza victoriei noastre. Aceasta este unitatea și solidaritatea rușilor și, în general, a poporului rus multinațional, acesta este curajul și eroismul luptătorilor noștri, în cadrul unei operațiuni militare speciale pe linia frontului și, bineînțeles, munca complexului militar-industrial, a întreprinderilor ca aceasta și a oamenilor ca voi, și a întregii economii”, a mai afirmat președintele rus, citat de Ria Novosti. 

Subiecte în articol: Vladimir Putin Rusia ucraina donbas victorie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri