Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cu 500 de dolari se poate merge în SUA, dus-întors

Cu 500 de dolari se poate merge în SUA, dus-întors

de Diana Scarlat    |   

Compania națională Tarom a sistat zborurile directe București-New York, acum 20 de ani, sub pretextul că nu este rentabilă. De săptămâna trecută, o companie aeriană din Chișinău a reluat zborurile directe între capitala României și New York, la prețuri foarte mici și în condiții foarte bune, făcând ceea ce nu a reușit Tarom. Reprezentanții companiei HiSky au declarat, pentru Jurnalul, că principala miză este eliminarea vizelor de SUA pentru cetățenii români, după primele 6-8 luni în care va crește numărul călătorilor pe această rută.

Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni vineri, 7 iunie, la ora 8:30. Zborul cu numărul H4101 al companiei aeriene HiSky este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după mai mult de 20 de ani de la ultima cursă operată de Tarom, pe această rută. 

Se zboară cu o aeronavă Airbus A330, cu înmatricularea românească YR-KID, care parcurge circa 10 ore spre New York și puțin peste 9 ore la întoarcere, spre România, iar costurile biletelor pornesc de la circa 250 de dolari, adică un zbor dus-întors poate costa circa 500 de dolari.

Odată cu lansarea rutei între București și New York, HiSky devine singura companie privată, din istoria aviației românești, care operează zboruri programate către Statele Unite ale Americii și primul operator aerian care introduce în programul regulat această destinație, după sistarea zborurilor companiei naționale, în anul 2003. 

Pentru zborul inaugural, la manșa aeronavei care transportă primii pasageri către SUA, s-a aflat chiar directorul general al companiei HiSky, Iulian Scorpan, pilot comandant, cu o experiență de peste 20 de ani. 

„Suntem extrem de onorați să fim compania care reușește să îndeplinească această dorință a pasagerilor din România și din diaspora. Le mulțumim tuturor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o, în ultimii trei ani, pe rutele din Europa. Asta ne-a oferit curajul și energia de a îndrăzni să visăm la călătorii peste ocean și, iată că, după multă muncă, decolăm, pentru prima dată, către New York. După realizarea de astăzi, următorul vis, pe care sunt convins că îl vom îndeplini curând, este să aterizăm la New York cu primii pasageri români care pășesc pe pământ american, fără viză”, a declarat Iulian Scorpan, CEO Hisky.

Compania a luat această inițiativă pe baza unei analize a cererii, pe care Tarom a ignorat-o. „Am analizat câți români sunt în SUA, dar am făcut acest lucru mai ales pentru a ajuta România la eliminarea vizelor pentru români, pentru că până în septembrie, dacă vor aplica mai mulți români la viză de SUA și, automat, va fi o rată de respingere mult mai mică. Noi nu ne comparăm cu alții, ci ne uităm strict la nevoile pasagerilor”, a explicat, pentru Jurnalul, Aurelia Sadovei, Marketing Manager al companiei HiSky. Aceasta mai spune că deja cererea este foarte mare pentru biletele de avion pe această rută, iar cei mai mulți călători la prima cursă au fost la întoarcere, de la New York spre București. 

 

Curse peste ocean, 4 zile pe săptămână

Zborurile regulate care conectează aeroportul Henri Coandă cu principalul aeroport din New York, John F. Kennedy, vor fi efectuate cu patru frecvențe pe săptămână, cu plecare din România în fiecare zi de luni, miercuri, vineri și sâmbătă și retur. Aeronava HiSky va decola de la București la ora locală 8:30 și va ateriza la New York la ora locală 11:35. Pentru zborurile retur, aeronava este programată să decoleze de pe aeroportul JFK la ora locală 13:25 pentru a ajunge la Otopeni la ora locală 6:15. 

Ruta directă București-New York poate fi accesată și de pasagerii din Cluj-Napoca și Chișinău. În sistemul de rezervări al companiei este disponibilă opțiunea de achiziție directă a zborurilor, cu o conexiune de numai o oră și 10 minute, pe aeroportul din București. 

 

Condiții foarte bune de zbor

Aeronava long-courier, utilizată pentru efectuarea zborului peste ocean, Airbus A330-200, este prima de acest tip înregistrată în România și a intrat în flota companiei HiSky în luna decembrie a anului trecut. Cu o autonomie de peste 14 ore și o viteză de croazieră de 870 km/h, A330-200 este unul dintre cele mai populare modele wide-body, propulsat de două motoare Rolls Royce Trent 772B. Aeronava care a decolat către New York are o configurație cu două culoare și un număr total de 275 de locuri, împărțite în două clase de servicii, business și economic.

Conform datelor de trafic, HiSky este, din 2023, a doua cea mai mare companie românească, după numărul de pasageri transportați, și al patrulea cel mai important operator de pe aeroporturile din România. București este principala bază operațională HiSky, însă compania operează curse regulate și de pe aeroporturile din Iași, Baia Mare, Cluj-Napoca, Timișoara și Chișinău, dar și zboruri charter, în parteneriat cu principalele agenții de turism.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: zbor vize sua hisky long courier
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri