Jurnalul.ro Ştiri Externe Zelenski: Aproximativ 1.300 de soldați ucraineni au fost uciși până în prezent 

Zelenski: Aproximativ 1.300 de soldați ucraineni au fost uciși până în prezent 

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă, într-o conferință de presă la Kiev, că aproximativ 1.300 de soldați ucraineni au fost uciși în primele 17 zile ale invaziei rusești, scrie BBC.

Surse occidentale au estimat vineri că aproximativ 6.000 de soldați ruși au fost de asemenea uciși în această perioadă.

Președintele ucrainean a declarat reporterilor că orice negocieri cu Rusia nu pot începe înainte de convenirea unui acord de încetare a focului între Kiev și forțele Moscovei.

"Diplomații noștri lucrează și au discutat despre unele puncte ale unei posibile agende între noi și Federația Rusă. Vreau ca acest lucru să se materializeze și procesul de încheiere a războiului, procesul de pace 100% ar trebui să înceapă cu încetarea focului", spune Zelenski.

Liderul ucrainean se declară deschis discuțiilor cu președintele rus Vladimir Putin și adaugă că a discutat cu premierul israelian Naftali Bennett despre posibilitatea ca negocierile să aibă loc la Ierusalim.

Referindu-se la comentariile lui Putin potrivit cărora negociatorii ruși și ucraineni au înregistrat unele progrese pozitive, Zelensky spune că este "bucuros să vadă semnalele din partea Federației Ruse". În ultimii 12 ani, nu am auzit niciodată cuvinte despre posibilitatea unui dialog".

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ucraineni ucisi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri