Jurnalul.ro Fun Zicala ”pisicile au 9 vieți”, confirmată de o mâtă care a supraviețuit unui program de spălare la 60 de grade

Zicala ”pisicile au 9 vieți”, confirmată de o mâtă care a supraviețuit unui program de spălare la 60 de grade

Un pisoi care intrase accidental într-o maşină de spălat setată la un program la o temperatură de 60 grade Celsius a reuşit să se refacă în mod complet, anunţă BBC News.

Stăpâna sa, Lisa Keefe, din localitatea Meadows, comitatul Nottingham, nu a realizat că Bobby, motanul său bengalez în vârstă de nouă luni, s-a urcat în aparat pentru un pui de somn.

Femeia a alergat să-l salveze, după ce a auzit "un zgomot puternic" din interiorul maşinii.

Bobby a fost dus la Nottingham Pet Hospital în pragul colapsului.

Stăpâna sa a povestit că pisoiul obişnuia să se urce în maşina de spălat şi că l-a dat jos din ea înainte de a pune rufele, dar că Bobby, curios din fire, s-a strecurat probabil înapoi şi s-a ascuns sub o plapumă înainte de a da drumul la program.

Pisoiul a stat în maşina de spălat "aproximativ două minute", a declarat medicul veterinar James Kellow.

Femeia susţine că Bobby a primit o lecţie dură şi de acum nu se mai apropie de maşina de spălat.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri