Toate persoanele disponibilizate de la Compania Naţională a Huilei (CNH), toţi în cadrul procesului de restructurare, vor beneficia de plăţi compensatorii atât de la stat, cât şi de la companie, a declarat Adriean Videanu, ministrul Economiei.
Ministrul a participat, la Petroşani, la o analiză economico-financiară a CNH, în contextul integrării companiei într-un complex energetic, iar toţi cei care vor fi supuşi procesului de restructurare vor beneficia de măsurile de sprijin social. O decizie finală privind varianta optimă de restructurare a CNH va fi luată la mijlocul lunii septembrie.
"Am discutat cu managementul companiei, cu partenerii sociali şi avem mai multe variante. Ceea ce pot să vă spun cu certitudine este că fiecare din variantele prezentate au substanţă economică, ţin cont de interesele oamenilor, dar şi de eficienţa economică. O decizie finală probabil o vom lua în jurul datei de 15 septembrie legat de varianta optimă de restructurare", a afirmat Videanu.
COMPANII ENERGETICE
Potrivit ministrului Economiei, Adriean Videanu, spre sfârşitul lunii septembrie se preconizează elaborarea actului normativ pentru restructurarea producţiei de energie.
Prima companie energetică va cuprinde cele trei complexuri energetice din Oltenia, respectiv Turceni, Rovinari şi Craiova, reactoarele nucleare 1 şi 2 de la Cernavodă, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, jumătate din distribuitorul şi furnizorul de energie Electrica şi două hidrocentrale ale Hidroelectrica, Vâlcea şi Slatina.
A doua companie naţională va fi formată din ELCEN Bucureşti, termocentralele Deva şi Paroşeni, Compania Naţională a Huilei, cealaltă jumătate a Electrica, hidrocentralele Porţile de Fier, Caransebeş, Haţeg, Argeş, Cluj, Bistriţa, Sibiu, Sebeş, Buzău şi Târgu Jiu. Totodată, din a doua companie energetică naţională va face parte Romgaz, prin termocentrala de la Iernut, pe care producătorul de gaze o va prelua de la Termoelectrica, în contul unor datorii.
9.500 DE LOCURI DE MUNCĂ VACANTE
Aproape 9.500 de locuri de muncă sunt disponibile, în perioada 20-27 august, la nivel naţional, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Hunedoara, Prahova, Dolj, Timiş, Arad, Maramureş şi Argeş.
Cele mai multe posturi vacante sunt înregistrate în Bucureşti (900) şi în judeţele Cluj (818), Hunedoara (400), Prahova (566), Dolj (482), Timiş (396), Arad (344), Maramureş (335), Argeş (326), Satu Mare (260), Buzău (237), Iaşi (235) şi Neamţ (217), potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). La polul opus, judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă disponibile sunt Vâlcea (14), Ilfov (16), Ialomiţa (39), Mehedinţi (45), Dâmboviţa (63) şi Mureş (77).
Pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 391 locuri de muncă, cele mai multe pentru ingineri şi subingineri (127), asistent medical generalist (45), contabil (28), consilier economist în management (11), medic medicină generală (8), redactor (5), manager achiziţii (4).
SE CAUTĂ CONFECŢIONERI
Pentru studii medii şi profesionale, ANOFM a înregistrat 9.059 de locuri de muncă, principalele ocupaţii pentru care sunt oferite fiind confecţioner-asamblor articole din textile (813), agent securitate (421), şofer autoturisme şi camionete (383), operator confecţioner industria îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice (380), muncitori necalificaţi la ambalarea produselor solide şi semisolide (353), muncitori necalificaţi în industria confecţiilor (273), muncitori necalificaţi la întreţinere drumuri, şosele, poduri, baraje (271) şi vânzător (206).
Mai sunt oferite locuri de muncă şi pentru alte ocupaţii, precum: bucătar (87), ospătar (77), sudor autogen (67), miner în subteran (54), brutar (44), tapiţer (39), casier (30), infirmieră (23), secretară (15), programator (11), cosmetician (10), cameristă (8), educatoare (5), analist (3) sau medic stomatolog (2).
Citește pe Antena3.ro