Contractele de energie ieftină de la Hidroelectrica au declanşat noi discuţii referitoare la preţul corect de vânzare, o dată cu intenţia Guvernului de a forma două companii energetice integrate.
Preţul energiei hidro a fost majorat cu 23%-25% de la 1 august şi nici un contract nu mai este la preţuri mai mici de 100 lei pe fiecare MWh, a spus Mihai David, directorul general al Hidroelectrica.
"Fiind 1 octombrie, am încheiat renegocierea acestor contracte, am ridicat la Alro cu 12%, la alţi traderi importanţi am ridicat preţul între 23% şi 25%. Preţurile din piaţă pe contractele bilaterale ale Hidroelectrica sunt peste costuri. Costul la Electrica este în jur de 17 euro/MWh. Costul mediu de producţie la Hidroelectrica de acum este mai mare decât în toţi ceilalţi ani", a spus David la postul de televiziune Money Channel.
El a mai spus că preţul de 60 lei/MWh, decis de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie, nu reflectă costurile de producţie. Pentru acest an, preţul e de 68 lei.
Acest tarif recunoscut de ANRE acoperă doar 60% din costurile totale de producţie ale societăţii. "Am un tarif mediu pe care Hidroelectrica l-a avut în 2008 şi care nu reflectă costul mediu de producţie al energiei. Acesta este de 60 virgulă un pic. Costul mediu reglementat pe anul acesta este de 67,64 lei, este oficial. Începând de la 1 august nu mai există nici un preţ în contractele bilaterale în lei al cărui număr este format din două cifre", a mai adăugat Mihai David.
CREDITELE, O POVARĂ
Surse din cadrul Hidroelectrica ne-au spus că aceste costuri pe MWh diferă chiar zilnic, în funcţie de regimul hidrologic. O altă sursă a precizat că Hidroelectrica are un contract pentru cumpărarea unei cantităţi de 1 TWh de la Paroşeni, centrală care este deţinută de Termoelectrica şi singura sursă de finanţare a acestei societăţi. O a treia sursă ne-a dezvăluit că aceste măriri de costuri la Hidroelectrica sunt legate de faptul că societatea s-a îndatorat foarte mult - "a amanetat tot" - în anii trecuţi, când a luat credite pentru retehnologizări. Astfel, costurile mai mari cu dobânzile şi investiţiile din surse proprii sunt o povară pentru companie. Compania se chinuieşte de un an să contracteze un credit de 150 de milioane de euro.
PROFIT OPERAŢIONAL
Scandalul s-a declanşat după ce în ultimele zile au apărut informaţii legate de preţurile cu care Hidroelectrica vinde energie traderilor. Şi asta mai ales din cauză că în proiectul de restructurare a sectorului energetic sunt menţionate costuri unitare actualizate de 26 euro/MWh la energia hidro. "Costul unitar actualizat este un reper al furnizării de energie hidro în condiţiile în care au fost luate în calcul şi investiţiile necesare modernizării şi retehnologizării obiectivelor noastre în următorii 15 ani", se arată într-un comunicat al societăţii. Compania a mai menţionat că în 2008 a avut o cifră de afaceri de aproximativ 2,5 miliarde de lei, iar profitul brut realizat din activitatea de exploatare a fost de peste 200 de milioane de lei. "Această valoare a fost influenţată negativ de deprecierea puternică a monedei naţionale în raport cu monedele în care compania avea angajate credite pentru investiţii (raportul de schimb valutar în baza căruia s-au făcut calculele a fost cel de la 31 decembrie 2008)", spune Mihai David într-un comunicat. "Dacă vindea sub costuri, compania ar fi înregistrat pierderi", a conchis el.
CE CONTRACTE HIDRO EXISTĂ
Alro are cu Hidroelectrica un contract de 2.938.671 MWh, iar preţul unitar este de 21,08 euro/MWh, Energy Holding are un contract de 3.396.341 MWh luaţi la un preţ de 22,65 euro/MWh. O cantitate de 1.011.634 MWh este achiziţionată de EFT România cu 25 euro/MWh, Buzmann ia 934.807 MWh la un preţ de 25 euro, în timp ce Ehol Distribution cumpără o cantitate de 894.107 MWh la un preţ unitar de 22,65 euro.
Citește pe Antena3.ro