Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă a fost un an agricol prost, fermierii români pot spune că au avut ghinion. Dar dacă au avut un an agricol foarte bun și ei tot nu au obținut cine știe ce profit, atunci una din principalele cauze este lipsa spațiilor de depozitare. Fie că vorbim despre silozurile pentru producția de cereale sau de depozitele pentru fructe și legume, România stă prost oricum ai da-o.
Programul național pentru dezvoltarea depozitelor de legume și fructe, promis încă de pe vremea premierului Ludovic Orban, a rămas doar o temă de campanie cu care liberalii i-au mințit pe fermierii. Fostul Guvern Orban promitea, la sfârșitul anului 2019, că va institui Programul național pentru dezvoltarea depozitelor de legume și fructe printr-o ordonanță de urgență, pentru a grăbi demararea lui. Executivul promitea să construiască o serie de depozite pentru legume și fructe, cu capacități cuprinse între 500 și 5.000 de tone. Prețul unui asemenea depozit cu capacitatea de 1.000 de tone era estimat la circa un milion de euro. Guvernul își propunea să asigure prin Fondul de Garantare a Creditelor Rurale o sumă de circa 100 de milioane de euro, care să constituie elementul de garantare pentru cei care doreau să dezvolte astfel de depozite. La mijlocul anului 2021, acest program guvernamental al liberalilor era încă o promisiune neonorată, nealocându-se niciun ban pentru construcția depozitelor de legume și fructe.
Stocăm sub 5% din cât recoltăm
Citește pe Antena3.ro
Guvernul recunoștea anul trecut, într-un document care fundamenta programul agricol pe următorii 7 ani, că România are capacități extrem de mici de depozitare. Potrivit acestui studiu, capacitatea de stocare este de doar 4% la cartofi și 5% la fructe, lucru care ne face practic dependenți de importuri, chiar dacă producția locală crește de la an la an. Pe acest fond, în timp ce fermierii români aruncă pe câmp producția sau o lasă neculeasă, pentru că, spun ei, nu au cui să o vândă, marii retaileri importă din ce în ce mai mult. Fără o politică agricolă articulată, care să fie centrată pe producătorii autohtoni, România s-a transformat în raiul importatorilor.
Pe ale noastre le aruncăm, consumăm din import
Indolența cu care autoritățile tratează problema construirii de depozite, face ca sute de tone de legume și fructe să fie și astăzi aruncate de fermierii români sau, în cel mai bun caz să fie vândute pe prețuri de nimic. Potrivit celor mai recente studii realizate de Cooperativa Țara Mea, România importă anual aproximativ 96.000 de tone de legume şi fructe, acestea fiind realizate în special în perioada sezonul rece.
În timp ce o mare parte din producțiile de legume și fructele ale României ajunge la gunoi în fiecare an, România importă legume și fructe de sute de milioane de euro.
PNRR, un alt eșec costisitor pentru fermieri
În prima variantă a Planului Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR), la capitolul agricultură era inclusă construcţia a opt depozite regionale cu temperatură controlată pentru depozitarea, sortarea, ambalarea, etichetarea şi comercializarea produselor agricole locale, valoarea investiţiei fiind de 120 de milioane de euro. În ultima variantă a acestui plan, proiectul pentru construirea depozitelor dispăruse fără nicio explicație.
50-60% din producție, valorificată imediat după recoltare
Potrivit Strategiei naţionale pentru programele operaţionale în sectorul de fructe şi legume 2018-2020, aproximativ 50-60% din producţia românească de fructe şi legume este comercializată în pieţele ţărăneşti organizate în centrele urbane şi la poarta fermei. Vorbim astfel despre o valorificare rapidă a producției, imediat după recoltare, în lipsa spațiilor de depozitare. Pe de altă parte, acest sistem de valorificare a mărfii nu-i avantajează pe producători, care sunt forțați să-și vândă producția la prețuri mici, fără însă ca acest lucru să însemne că legumele și fructele vor ajunge în piețe la prețuri mici. Pe fir intră intermediarii, care, de cele mai multe ori, reușesc să dubleze prețul mărfii, pentru a-și asigura un câștig cât mai mare, în defavoarea atât a producătorilor, cât și a consumatorilor.
Traderii de cereale, marii câștigători ai dezastrului
Singurii care profită, fie că vorbim despre anii secetoși sau despre cei buni, sunt traderii internaționali de pe piața de cereale. Cele mai mari silozuri se află în proprietatea lor, și, de cele mai multe ori, presați de restituirea creditelor bancare, fermierii acceptă prețurile mici oferite de aceștia imediat după recoltare. Nici la această dată România nu are o bursă națională de cereale, spre deosebire de Ungaria, de exemplu. Astfel, deși România a devenit în ultimii ani unul din marii exportatori europeni de cereale, profiturile consistente făcute din acest comerț i-au ocolit, de fiecare dată, pe fermierii români.
