x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Echipamentele Hi-Tech au preluat controlul în fermele de pui

Echipamentele Hi-Tech au preluat controlul în fermele de pui

de Adrian Stoica    |    29 Iul 2021   •   08:07
Echipamentele Hi-Tech au preluat controlul în fermele de pui

Anul trecut, România a avut un efectiv de peste 70 de milioane de păsări, fapt ce i-a permis să-și asigure consumul de carne de pasăre din producția internă și chiar să exporte. Această performanță a fost posibilă datorită investițiilor masive făcute pentru modernizarea și retehnologizarea complexurilor zootehnice din ultimii ani. Putem vorbi astfel despre un sector extrem de performant, care își bazează dezvoltarea pe tehnologii de ultimă generație și pe un nivel ridicat de biosecuritate și protecție.

 

Fermele moderne au investit în construirea unui sistem integrat a fluxului de producție, care este controlat în permanență, în fiecare fază a sa, în laboratoare moderne. Totul pornește de la stațiile de incubare care au dotări tehnologice de ultimă oră pentru a asigura o calitate superioară a viitoarelor produse. Pentru a obține o hrănire adecvată și de calitate a puilor, marile ferme avicole au investit de-a lungul anilor în construirea propriilor fabrici de nutrețuri (FNC-uri), unele ajungând să dețină chiar și două fabrici. Aici hrana puilor este făcută după rețete proprii de fiecare producător. Pe lanțul de producției, distribuția joacă și ea un rol extrem de important. Multe ferme au propriile flote auto, iar fiecare autovehicul este monitorizat și verificat pentru ca igiena și temperatura optimă a produselor în timpul transportului să fie respectate. Avantajul acestui sistem de producție integrat „pe verticală” este că asigură un control ridicat asupra tuturor etapelor de producție, permițând companiilor să-și ajusteze din mers productivitatea.
 

Vârsta la sacrificare a scăzut, greutatea a crescut

 

Astăzi puiul de carne pe care îl cumpărăm din comerț este un hibrid, el fiind rezultatul încrucișărilor de diferite linii din mai multe rase. Dacă în urmă că 40-50 de ani, puii ajungeau pe piață la trei luni și la o greutate de un kilogram, acum vârsta de sacrificare a scăzut la șase săptămâni, dar greutatea a crescut la circa două kilograme. Această performanță este obținută cu ajutorul  proteinelor și a vitaminelor care se introduc în hrana lor. Tehnologia se face simțită încă de la prepararea ei. Cantitățile sunt stabilite cu mare precizie, pe calculator, ținându-se cont de vârsta puilor. Pentru a ține sub control creșterea lor în greutate, aceștia sunt cântăriți periodic, ajustându-se din mers calitatea nutrițională a furajului.

 

Hrănirea și adăparea, în sistem automatizat

 

Liniile de hrănire au și ele o importantă componentă tehnologică. În complexurile zootehnice moderne mâncarea este livrată în sistem automatizat, în timp ce   hrănitoarele cu furaje sunt dispuse la distanțe calculate cu precizie. De asemenea, și adăparea puilor este asigurată tot printr-un sistem automatizat.

 

Spațiile de creștere, lăsate în seama calculatorului

 

O atenție deosebită se acordă spațiului în care cresc puii, astfel încât el să asigure condiții optime pentru dezvoltarea lor. Pentru aceasta, producătorii au apelat tot la calculator. Cu ajutorul lui, în hale sunt monitorizate permanent temperatura, umiditatea, curenții de aer, nivelul noxelor, intensitatea luminii, numărul de pui, mortalitate, consum de hrană, consum de apă etc. În sezonul rece, intră în funcțiune generatoarele de căldură pe bază de senzori de temperatură, în timp ce vara se face simțită prezența ventilatoarelor și a instalațiilor de pulverizare a apei pentru controlul umidității și temperaturii. Practic, se asigură permanent un mediu de viață controlat pentru a ajuta puii să crească cât mai repede.

 

Condiții de biosecuritate extreme

 

Între populări, halele unde sunt crescuți puii intră într-un amplu proces de igienizare și analizarea microbiologică pentru a asigura un mediu optim de dezvoltare pentru viitoarea generație de pui. Halele sunt rezugrăvite de fiecare dată. În plus, nimeni nu intră în hale fără echipament de protecție.

 

Abatoarele, dotate cu tehnologii de ultimă oră

 

Fermele au propriile abatoare, ele fiind echipate cu   cele mai noi tehnologii în domeniu. Aici totul este automatizat, astfel încât se evită la minimum contactul oamenilor cu puii. Ei sunt sacrificați prin asomare electrică sau utilizându-se sistemul de asomare cu CO2, după care procesul de secționare se face automatizat. Tot automatizat se realizează și operațiunile de eliminare a penajului și spălarea, iar pentru a grăbi procesul de răcire puii sunt introduși în camere speciale, cu temperaturi controlate. De aici, mai departe, puii sunt eviscerați cu ajutorul unui aparat special. Tot cu ajutorul calculatorului, puii sunt sortați după greutate, în funcție de comenzile lansate de clienți producătorului. De exemplu, puii pentru rotiserie nu trebuie să depășească un kilogram.

 

Liniile de ambalare, viteză extremă

 

În final, liniile automatizate de ambalare sunt astfel concepute încât să asigure un maxim de securitate pentru produsul finit, dar și derularea cu viteză a procesului. De la intrarea pe poarta abatorului, în maximum cinci ore puiul ajunge în caserolă, grație proceselor complet automatizate.

 

×