x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Euro, un nou maxim istoric: 4,3025 lei

Euro, un nou maxim istoric: 4,3025 lei

20 Ian 2009   •   00:00

Cursul de referinţă a atins, marţi, un nou maxim istoric, de 4,3025 lei/euro, deşi banca centrală a intervenit indirect pe piaţa interbancară, potrivit unor dealeri, pentru a limita deprecierea monedei naţionale.



Banca Naţională a României (BNR) a publicat luni un curs de schimb de 4,2917 lei/euro, iar euro a atins cotaţia maximă faţă de moneda naţională la 13 ianuarie, când BNR a publicat o rată de referinţă de 4,2985 lei.

"S-a observat un ordin mai mare de vânzare de euro cu zece minute înainte ca banca centrală să stabilească rata de referinţă, cotaţiile coborând de la aproape 4,32 lei/euro la 4,3050 lei/euro, iar asta poate fi interpretat ca o intervenţie a BNR pentru a tempera deprecierea mai puternică a leului. Imediat după această mişcare, cursul a revenit pe creştere, până la 4,3290 lei/euro", a declarat dealerul unei bănci.

În jurul orei 13:00, cotaţiile se situau la 4,3250-4,3290 lei/euro.

Leul s-a depreciat încă din prima oră a şedinţei interbancare de marţi, iar cursul a urcat cu peste 2 bani la 4,3180 - 4,3210 lei/euro, însă apoi a revenit spre nivelul de la închiderea de luni, când euro a fost cotat la 4,2990 - 4,3000 lei.

"Valutele din regiune înregistrează deprecieri mult mai puternice, forintul ungar a spart ultimul maxim istoric faţă de euro, iar zlotul polonez a ajuns la nivelul din martie 2004. Scăderea leului nu a fost atât de accentuată, cotaţiile situându-se cu doar doi bani peste nivelul de luni", a declarat alt dealer.

Dobânzile afişate marţi de băncile comerciale pentru sumele atrase au scăzut de la 10,06-10,97% la 8,39-9,21%, iar ratele pentru depozitele la o săptămână au staţionat la 12,15-13,12%.
Mediafax

×
Subiecte în articol: economic