În ciuda subvenţiilor de la stat, situaţia din industria auto germană se acutizează. Potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă Roland Berger, vremurile mai grele abia acum urmează să vină, iar cei mai afectaţi vor fi dealerii germani de automobile, scrie ziarul Die Welt.
Experţii sunt de părere că expirarea primei de casare va duce la o creştere a numărului de falimente în întreaga industrie auto, în industria auto germană fiind în pericol 90.000 de locuri de muncă. Din studiul realizat de compania Roland Berger reiese faptul că situaţia este deosebit de precară în cazul dealerilor auto, în ciuda faptului că aceştia, mulţumită primei de casare, vând mai multe automobile anul acesta, în raport cu anul trecut. Ralf Landmann, partener Roland Berger şi autor al studiului, afirma că este vorba de un efect preferenţial, acest efect asistat urmând să se întoarcă contra dealerilor ca un bumerang, în aşa fel încât, după expirarea primei de casare, aproape fiecare al doilea dealer auto german este ameninţat de faliment, spune el.
Criza economică de durată a scos la iveală problemele din industria automobilistică, care suferă din cauza supracapacităţilor şi a reţelelor de dealeri prea mari. Dacă statul federal nu ar fi stimulat artificial cererea de noi automobile prin prima de casare de 2.500 de euro, recesiunea ar fi afectat încă şi mai mult producătorii auto şi i-ar fi îngenuncheat deja pe unii din cei circa 27.000 de dealeri auto din Germania. Conform lui Landmann, reducerea cererilor şi profiturile în scădere ameninţă mai ales marile grupuri de dealeri auto, care în ultimii ani au făcut totul aşa cum trebuie. Tocmai acele companii care au investit mulţi bani în propria creştere sunt cele care urmează să sufere acum din cauza crizei creditelor şi să-şi facă griji în ce priveşte existenţa lor. Săptămânile trecute, în marile oraşe germane s-au înregistrat în măsură mai mare falimente ale unor mari dealeri auto. La începutul lui iulie, compania de tradiţie Niedermair & Reich, care se ocupă de comercializarea modelelor Ford, a trebuit să închidă două filiale la Munchen.
În opinia companiei Roland Berger, dealerilor germani de automobile le rămân două posibilităţi pentru a se apăra contra crizei - economisirea şi o reorganizare radicală a reţelelor de dealeri de către producători. Conform studiului, companiile ar putea să scadă costurile de distribuţie cu până la 12 procente, fără ca performanţa să se reducă neapărat. Poziţia concurenţială ar putea de asemenea fi întărită printr-o unificare a dealerilor mai mari şi mai performanţi, adăuga Landmann. Spre deosebire de dealerii din SUA, cei germani stau ceva mai prost în ce priveşte mărimea şi vânzările. În timp ce, în SUA, dealerii auto vând în medie 700 de automobile noi pe an, la dealerii germani aceste cifre se situează între 120 şi 180. Cifrele de vânzări variază ce-i drept foarte mult în cazul dealerilor auto germani, arăta Landmann, însă pentru a fi profitabili ofertanţii germani ar trebui să se străduiască să obţină aceleaşi rezultate la vânzări precum cei americani.
Citește pe Antena3.ro