x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Gheorghe Flutur dă 45.000 €, ca să marcheze intrarea în polul sărăciei

Gheorghe Flutur dă 45.000 €, ca să marcheze intrarea în polul sărăciei

de Adrian Stoica    |    05 Mar 2021   •   07:49
Gheorghe Flutur dă 45.000 €, ca să marcheze intrarea în polul sărăciei

În timp ce premierul Cîţu este în război deschis cu bugetarii, cu sindicatele şi, în general, cu toţi cei care îi cer bani, pentru oamenii noii puteri austeritatea nu există.

Oricând se mai găsesc nişte funcţii bine plătite pentru a răsplăti oamenii de casă sau nişte fonduri care pot fi aruncate, cu dedicaţie, pe achiziţii inutile. La o rapidă căutare pe SEAP descoperim că oamenii puterii din teritoriu se înghesuie să arunce cu banii în stânga şi în dreapta, demonstrându-ne că sărăcia este doar pentru unii.

O astfel de licitaţie este pregătită zilele acestea de Consiliul Judeţean (CJ) Suceava, unde jupân este de ani de zile pedelisto-liberalul Gheorghe Flutur. El a ajuns la concluzia că judeţul pe care îl păstoreşte are neapărată nevoie de promovare turistică în această perioadă. Drept pentru care, va fi organizată, pe data de 9 martie, o licitaţie pentru achiziţionarea unei porţi bucovinene care să marcheze intrarea în judeţ. Pentru achiziţionarea ei, CJ Suceava este gata să plătească 214.013,75 lei (circa 45.000 de euro), fără TVA. 

 

 

Denumit „Portal de intrare în județul Suceava situat în comuna Poiana Stampei, județul Suceava”, proiectul prevede achiziţia directă a lucrării.


 

Din documentaţia tehnico-economică a proiectului, care a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Suceava nr. 90 din 30.05.2019, aflăm că prin realizarea obiectivului de investiţii se urmăreşte promovarea judeţului din punct de vedere turistic, economic, social şi a patrimoniului natural şi cultural, precum şi cunoaşterea importanţei istorice a regiunii Bucovina. Tot din documentaţie aflăm că s-a ales poarta bucovineană pentru că ea este un model de arhitectură rurală desăvârşită, care păstrează şi astăzi din simbolurile vechi de bunăstare, de protecţie divină sau de măreţie.

 

Recurs la memorie: ancoraţi bine poarta

 

Şi dacă tot simte nevoia să marcheze intrarea în judeţ cu o astfel de lucrare, îi sugerăm lui Gheorghe Flutur să se asigure că poarta sa va fi foarte bine ancorată. Asta pentru a nu se repeta tragedia din 2017 când poarta de intrare în oraşul Timişoara a ucis un om, după ce a fost dărâmată de o furtună puternică. Atunci, un tânăr de 24 de ani a fost surprins de prăbuşirea construcţiei în maşină. Poarta costase 200.000 de lei, fără TVA. 

 

Sărăcia este la ea acasă în Suceava

 

Pentru că se doreşte şi promovarea economică a judeţului prin acest proiect, până apucă Gheorghe Flutur să cumpere poarta bucovineană, îi spunem noi că Moldova se poate lăuda cu faptul că are un sfert din drumurile pietruite ale ţării, iar cele mai multe se află în judeţul Suceava. În ceea ce priveşte PIB/cap de locuitor, indicator a cărui creştere indică o dezvoltare economică, judeţul Suceava, alături de  Botoşani şi Vaslui, se află la coada clasamentul. Din punct de vedere social, un alt aspect pe  care Gheorghe Flutur îl vrea promovat, sucevenii sunt printre cei mai săraci români. Anul trecut, cu un salariu mediu net de numai 2.537 lei, judeţul Suceava a ocupat locul 41, devansând la acest capitol doar judeţul Covasna. 

 

296.000 euro, aruncaţi pe geam la Galaţi

 

Şi la Galaţi Consiliul Judeţean, unde preşedinte este liberalul  Eugen Hristache (de profesie instructor auto) pregăteşte o achiziţie ciudată într-o perioadă în care în care manifestările de orice gen sunt interzise. Din fonduri europene, Consiliul vrea să plătească 1,44 milioane de lei (circa 296.000 euro), fără TVA, pentru proiectarea şi execuţia unui „Spaţiu expoziţional permanent Zona pescărească Prut-Dunăre”. Licitaţia pentru desemnarea antreprenorului este programată pe 18 martie. Licitaţia este urmată de încă patru achiziţii care se vor face prin încredinţare directă: Servicii de promovare pentru proiect - 9.500 de lei, fără TVA; Verificare tehnică pentru proiect - 3.500 de lei, fără TVA, Servicii dirigenție de șantier - 17.000 de lei, fără TVA; Servicii audit financiar - 7.000 de lei, fără TVA.

 

Investiţii în activităţi interzise în Harghita

 

Nici autorităţile din Harghita, judeţ controlat de UDMR, nu duc lipsă de idei trăsnite pe care să mai toace nişte bani într-o perioadă de criză. De exemplu, pe data de 16 martie va avea loc licitaţia pentru construcţia unei clădiri  în Comuna Zetea, satul Sub Cetate în cadrul proiectului: „Reconstruire șură tradițională cu schimbare de destinație în centru de promovare a meșteșugurilor tradiționale”. Clădirea va servi ca loc de întrunire pentru evenimente culturale, work-shopuri pentru promovarea meșteșugurilor tradiționale, expoziții, prezentări de meșteșuguri și materiale tradiționale, adică exact acel gen de activităţi care vor fi restricţionate multă vreme de acum înainte. Pentru ceva inutil, ar urma să se plătească 588.780,56 lei (circa 120.000 de euro), fără TVA. 

 

×
Subiecte în articol: gheorghe flutur