Ghid: cum să goneşti investitorii cu taxele de construcţii şi birocraţia

Obţinerea autorizaţiilor pentru o construcţie exasperează investitorii din România, pe lângă perioadele mari de timp până la căpătarea aprobărilor în sine existând tot felul de taxe şi tăxuliţe prin care companiile sunt jecmănite sistematic.

Consiliul Naţional a Întreprinde­rilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a realizat un inventar cu toate aceste biruri care sle­iesc puterea financiară a investitorilor. Astfel, există în România taxă de autorizare, în va­loa­re de 1% din va­loarea investiţiei, între 0,1 şi 0,7% se duc către Inspectoratul de Stat în Construcţii; alţi 0,2%-0,5% sunt taxe pentru ob­ţi­ne­rea certificatului de urbanism; 0,03% din valoa­rea construcţiei trec la Apărarea Civilă, iar ci­rea­şa de pe tort este taxa de timbru de 0,05%, de la Ordinul Arhitecţilor. În final, factura ajun­ge între 2,1% şi 2,5% din valoarea construcţiei, potrivit unui document intitulat „Agre­siunea sistemului de autorizare a lu­cră­rilor de construcţii asupra creşterii economi­ce în România”, realizat de Consiliul pentru IMM-uri. „Eu am demarat o investiţie de 7 milioane de euro, din care 70.000 este taxa de autorizare. La Inspectoratul în Construcţii aceştia câteodată nici nu vin, dar încasează banii, iar timbrul pentru Ordinul Arhi­tecţilor este un jaf la drumul mare. Oameni buni, oricine construieşte ceva în ţara asta plăteşte o taxă către o entitate privată. E ca şi cum noi am pune o taxă tuturor celorlalte companii din România”, a declarat într-o conferinţă de presă Florea Pârvu, vicepreşedinte al Consiliului pentru IMM-uri. Potivit calculului efectuat de el, la final trebuie să dea taxe suplimentare de circa 200.000 de  euro la o investiţie de 7 milioane de euro. Micii investitori cer reducerea cuantumului acestor taxe pentru încurajarea investiţiilor.

Un alt punct reclamat de companii este perioada mare de timp în care se obţine autori­za­ţia de construcţie şi numărul mare de avize necesare, între 15 şi 100. „O auto­rizaţie de construcţie se obţine între 6 luni şi 2 ani. Dacă obţii o autorizaţie în 4-5 luni e o performanţă”, a spus Pârvu. Consiliul pentru IMM-uri a mai semnalat şi o altă anormalitate, când planul urbanistic general (PUG) al unui oraş ajunge să fie schimbat cu planuri urbanistice zonale (PUZ) făcute de fir­me private. PUZ-urile, în mod normal, trebuie să detalieze anumite zone din PUG, fără a modi­fi­ca parametrii. „Vine unul cu o interven­ţie şi într-o zonă cu două etaje el face zece”, conti­nuă vicepreşedintele Pârvu. Consiliul pentru IMM-uri propune interzicerea prin lege a ini­­ţie­rii şi plăţii acestor planuri zonale de către per­soane fi­zice sau juridice, acesta fiind un atri­but exclusiv al consiliilor locale, ce au responsa­bi­litate directă în coerenţa urbanistică a oraşului.

Dar păienjenişul de piedici nu se termină aici, pentru că documentele cadastrale procurate de la Oficiul de Cadastru pentru anumite zone conţin în dese rânduri informaţii neactuali­zate, de la finele anilor ’70 sau spaţii albe, adică terenuri introduse în intravilan. Astfel, investitorul e obli­gat să obţină pe banii şi pe nervii săi informaţii de la toţi furnizorii de utilităţi (apă, curent, gaze, canalizare) pentru a vedea dacă pe sub teren nu trec conducte sau cabluri. În privinţa numărului mare de avize necesare, între 15 şi 100, micii întreprinzători cer înfiinţarea unui Birou unic care să analizeze viitoarea construcţie şi să emită un singur aviz.