x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Kavarna sau reţeta succesului în turism

Kavarna sau reţeta succesului în turism

18 Aug 2009   •   00:00

Kavarna este un orăşel bulgar de pe litoralul Mării Negre, aflat la doar 40 de kilometri de Vama Veche, şi care, departe de a fi o destinaţie turistică populară - întrucât se află prea în nord faţă de staţiunile mari de pe litoralul bulgăresc, centrul oraşului este departe de plajă, iar pe deasupra, această parte a litoralului este stâncoasă - se bucură de un real succes graţie unui primar inventiv.



De altfel, înflorirea Kavarnei se datorează în primul rând primarului Ţonko Ţonev care a adus în Bulgaria pe unii dintre monştrii sacri ai rock-ului mondial, pictând portretele lor pe blocurile din oraş construite în stil comunist. Primarul-rock a devenit o icoană pentru melomanii din Bulgaria, dar chiar şi cei care nu sunt amatorii acestui stil muzică recunosc succesul iniţiativelor lui. În prezent, în fiecare an oraşul este vizitat de mii de fanii ai muzicii rock şi de alţi oameni curioşi să vadă capitală rock a Bulgariei.

Totul a început în urmă cu cinci ani, pe 12 august 2004, cu un concert al lui John Lawton, fostul solist al trupei Uriah Heep pe stadionul din oraş, spune Ţonev. 'Acest concert a ieşit foarte bine şi după aceea am invitat pe Saxon, Ronnie James Dio, Deep Purple, Scorpions... Şi aşa, de la un concert la altul, s-a născut concepţia pentru dezvoltarea capacităţii turistice a oraşului prin intermediul concertelor. La început era riscant, locuitorii oraşului aveau multe dubii în privinţa acestei iniţiative, dar când au văzut că are succes şi că şi ei au de câştigat, au început să întrebe: Când va fi următorul concert? Pe cine veţi invita? Şi aşa am ajuns să organizăm şi festivaluri de muzică rock. Şi astfel, în iulie anul acesta a avut loc cea de-a patra ediţie a festivalului Kaliakra Rock Fest care reuneşte mulţi fani bulgari, dar şi foarte mulţi turişti din România şi alte ţări', spune primarul-rock.

'În cinci ani micuţul nostru oraş a organizat patru festivaluri şi aproape 40 de concerte ale unor grupuri muzicale mari. Aici au performat Billy Idol, Apocalyptica, Motorhead, Slayer, iar Manowar - care în 2009 au fost pentru primă dată la Bucureşti - au venit de două ori la Kavarna. Ei chiar au creat o versiune proprie a Imnului Naţional al Bulgariei pe care au cântat-o în limba bulgară aici. Multe grupuri au venit şi sperăm să mai vină şi mai multe', spune Ţonev, citat de Agerpres.

În acest an, circa 30.000 de oameni şi-au cumpărat bilete pentru festivalul Kaliakra Rock Fest, iar încă câteva mii au preferat să nu intre pe stadion, ci să asculte concertele dintr-unul dintre cele 22 de baruri în aer liber situate în jurul stadionului.

Dezvoltarea oraşului ca o destinaţie turistică pentru fanii muzicii rock a avut un efect binefăcător pentru economia locală. Ţonko Ţonev afirmă că terenurile şi imobilele din oraş s-au scumpit între 10 şi 50 ori în perioada 2004-2009. În prezent hotelurile şi pensiunile din oraş pot să ofere cazare pentru 5.000 de turişti pe noapte, cea ce este de trei ori mai mult decât acum cinci ani. Evenimentele organizate au ajutat cel mai mult pe înterprinzătorii mici şi mijlocii, şi mai puţin pe cei mari, ceea ce era şi scopul nostru, explică primarul. Un concert al unei formaţii mai mari aduce în oraş circa 1,5-2 milioane de euro.

Ţonko Ţonev afirmă că românii ocupă locul doi ca număr de vizitatori la concerte, imediat după publicul din Bulgaria. Atraşi iniţial de concerte, fanilor români li se oferă posibilitatea să vadă capul Kaliakra şi cetatea. 'Noi facem ceva asemănător cu festivalul din Vama Veche, dar dimensiunile festivalului nostru sunt mult mai mari', spune Ţonev.

Întrebat despre partea financiară, primarul explică că unele concerte se finanţează din bani de la primărie, dar şi cu ajutorul sponsorilor privaţi, dar în cazul concertelor mari şi al festivalurilor, finanţarea este sută la sută privată. Pe 18 august, de exemplu, în Kavarna va cânta popularul grup rusesc Lube, iar Joe Turner din Rainbow va cânta pe 5 septembrie. Ambele concertele sunt organizate împreună cu nişte sponsori privaţi şi vor fi cu intrare liberă.

De selectarea trupelor invitate la Kavarna se ocupă personal primarul Ţonko Ţonev. El îşi doreşte să vadă în Kavarna şi pe AC/DC, dar spune că şansele sunt mici pentru că solistul trupei, Brian Johnson, a anunţat recent că îşi va încheia cariera. Din această cauză, în luna mai, Ţonev a organizat o excursie pentru fanii bulgari care au dorit să vadă concertul formaţiei la Belgrad. S-au înscris 6.000 de fani care au călătorit cu trei trenuri, autocare şi autoturisme particulare.

O altă idee neobişnuită a primarului a fost aceea ca pe blocurile din oraş să fie pictate portretele legendelor rock-ului. 'Prin pictarea blocurilor dorim să rămână o amintire despre muzicienii celebri care au concertat aici: Ronnie James Dio, Joey DeMaio, Ian Gillan, Billy Idol, David Covardale, Glenn Hughes, Alice Cooper. Dar această idee face parte şi dintr-un program social, pentru că simultan cu pictarea pereţilor, se face şi o izolare termică a clădirilor. Kavarna este primul oraş din lume cu blocurile pictate cu chipurile muzicienilor, iar ideea a avut un impact foarte bun asupra oraşului. Finanţarea pentru acest program vine doar din sponsori privaţi, o companie de vopsea, de exemplu, asigură materia primă, promovându-şi în acest fel producţia, dar în unele cazuri şi locatarii blocului ajută, prin muncă voluntară. În prezent, la primărie există două petiţii depuse de locatarii a două blocuri care cer ca şi imobilele lor să fie pictate cu portretele unor legende rock', explică Ţonev.

La pictarea blocurilor şi organizarea concertelor ajută şi companiile producătoare de energie eoliană care au construit zeci de turbine în jurul oraşului Kavarna. Regiunea este pe primul loc din Bulgaria ca producător de energie eoliană. În prezent, capacitatea generatoarelor eoliene din regiune este de între 80 şi 100 MW/oră, iar la toamnă aici va fi lansat cel mai mare parc eolian din sud-estul Europei, cu o capacitatea de 156MW/h, care este construit de compania americană AES.

În plus, în apropierea oraşului Kavarna urmează să fie construit şi un parc pentru energie solară. Ţonko Ţonev este convins că viitorul domeniului energetic aparţine surselor regenerabile şi crede că şi ţările din regiune ar trebui să-şi concentreze eforturile în această direcţie. 'Această energie este verde, ea ajută la diminuarea efectului de seră şi a subţierii stratului de ozon. Se ştie că la un moment dat sursele de energie convenţionale vor fi epuizate, dar acest lucru nu este valabil pentru soare şi vânt, în plus energia din sursele regenerabile devine din ce în ce mai ieftină', spune el.

Ţonev este apropiat partidului politic GERB, aflat la guvernare în Bulgaria. Au existat şi continuă să existe zvonuri potrivit cărora el va fi numit într-o importantă funcţie din administraţia centrală. Primarul recunoaşte că a primit multe oferte, dar susţine cu fermitate că va rămâne primar al micului oraş. 'Fiecare om trebuie să ştie unde îi este locul şi să facă ceea ce ştie să facă mai bine. Problema în Bulgaria este că oricine se crede pregătit să fie ministru. Eu am dovedit că pot să fiu primar şi am intenţia să-mi termin mandatul', adaugă Ţonko Ţonev.

Kavarna are o populaţie de aproximativ 12.500 locuitori. Orăşelul, cu port pentru yachturi, este situat la 64 de kilometri de oraşul Varna, la 38 de kilometri de graniţa cu România, la numai 18 kilometri de capul Kaliakra şi la 30 de kilometri de staţiunile Albena şi Nisipurile de Aur. Împrejurimile oraşului capătă tot mai multă faimă ca centru internaţional de golf datorită vecinătăţii cu 3 mari terenuri de golf, unul deja funcţional, iar celelalte două în construcţie. Climatul favorabil permite ca terenurile să fie folosite timp de 10 luni pe an

×
Subiecte în articol: economic