Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fie că vorbim despre sare, minereuri polimetalice (Cu-Pb-Zn); minereuri auro-argentifere, ape minerale și geotermale, pământuri rare etc., reducerea activității industriale, distrugerea industriei metalurgice neferoase sau lipsa unor reglementări clare sunt tot atâtea motive pentru care România nu exploatează și valorifică suficient de bine aceste resurse. În acest context, Ministerul Economiei a pus acum în dezbatere publică proiectul „Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice, orizont 2035”. Documentul, care trece în revistă dezastrul în care se află de ani de zile sectorul minier, propune o serie de măsuri în plan legislativ pentru sprijinirea sectorului. Multe din aceste propuneri, figurează de ani pe agendele Guvernului și Parlamentului, dar nimeni nu și-a făcut timp să le adopte. Una dintre cele mai importante propuneri în actualul context energetic internațional este adoptarea unor hotărâri de guvern care să permită redeschiderea minelor.
De exemplu, potrivit analizei SWOT privind resursele de pământuri rare și alte materii prime critice (litiu, beriliu, bismut, cobalt, galiu, stibium, titan, tungsten, baritină, bauxită, boraţi), folosite pe scară largă în noile tehnologii care vizează mobilitatea, sectorul energetic etc., România nu este pregătită să facă față noilor provocări. Nu există o bază de date actualizată pentru materii prime critice, nu avem uzine pentru extracția lor din minereuri, am pierdut know-how-ul și tehnologia relevante pentru cercetare și prelucrare, în învățământul de profil nu există curriculă actualizată în contextul nevoilor actuale de resurse minerale critice, iar (re)deschiderea zăcămintelor şi utilarea minelor necesită investiţii mari. Într-un cuvânt, suntem praf. Deși avem astfel de zăcăminte, ratăm de ani oportunitatea de a câștiga bani din exploatarea lor, în condițiile în care studiile de piaţă indică un potenţial de creştere a cererii și a preţurilor materiilor prime critice. Proiectul strategiei constată că ne confruntăm doar cu o lipsă conjuncturală a strategiilor naționale în legătură cu materiile prime critice. Deși ea durează de ani, ar fi interesant de aflat ce înseamnă în viziunea Ministerului Economiei o lipsă cronică.
Unde am fost și unde am ajuns
În anul 2010 a apărut Parteneriatul European pentru Materii Prime (EIP - European Innovation Partnership on Raw Materials), care își propunea să se concentreze pe nevoile UE în ceea ce privește lanțul valoric al materiilor critice. Identificarea proiectelor de minerit și de prelucrare care pot fi operaționale până în 2025 este una din prioritățile parteneriatului, scopul fiind reducerea dependenței blocului comunitar de importuri, în special cele provenite din China. „Principalii beneficiari ai materiilor prime critice sunt operatorii care activează în domeniul tehnologiilor înalte (aerospațiale, aeronautică, electronică, echipamente medicale, baterii solare, laptop-uri), al tehnologiei semiconductorilor (telefonie mobilă, G.P.S., internet, fibre optice), al automaticii și electronicii, industriei siderurgice și metalurgice, al preparării minereurilor (prin tehnologii curate), în industria aliajelor, a materialelor refractare și a polimerilor etc. Aceștia se află în țările bogate, care fac investiții constante în cercetare și inovare și urmăresc dezvoltarea țărilor lor”, arată documentul citat. Deși Bruxelles-ul acordă o importanță deosebită metalelor rare, întocmind chiar o listă cu cele critice (astăzi sunt înscrise 31 de elemente) cărora trebuie să li se acorde o atenție deosebită, România pare decuplată de la aceste probleme. Nu am făcut nimic pentru exploatarea zăcămintelor, ba mai mult, unele le-am închis, deși suntem printre puținele țări din Europa care deţin resurse de metale rare. Înainte de 1989 eram a şasea ţară din lume, după S.U.A, U.R.S.S, China, Japonia şi Franţa, care produceam zirconium, din el fabricându-se capsulele în care se depozitează combustibilul nuclear pentru centrala de la Cernavodă. De asemenea, extrăgeam titaniu, care se folosea în industria aerospaţială. Un alt metal era vanadiu, acesta fiind acum inclus de Comisia Europeană pe lista celor 31 de materii prime critice pentru UE. El este utilizat la obținerea de oțeluri speciale, iar aliajele cu vanadiu sunt utilizate în reactoarele nucleare, datorită slabei interactivităţi a elementului. Pe de altă parte, seleniul și telurul sunt folosite în domeniul temperaturilor înalte (la motoarele cu reacție etc.), în trecut fiind valorificate și de industria românească. Un alt minereu trecut pe lista UE este grafitul, materia primă din care se produce grafenul, un material de până la 200 de ori mai puternic decât oțelul şi 1.000 de ori mai ușor decât o foaie de hârtie. Este cel mai bun conductor de electricitate, iar industria energetică îl foloseşte din ce în ce mai mult. Aceste proprietăți nu au contat prea mult pentru autoritățile din România, singura mină de grafit, situată în judeţul Gorj, fiind închisă. Ea producea în anii ’90 circa 40.000 de tone pe an.
Fără industrie de prelucrare, trimitem la export minereu de cupru
Un alt exemplu negativ este și cel al exploatării resurselor polimetalice (cupru, plumb, zinc). Analiza arată cu avem zăcăminte apreciabile, cu termene de epuizare relativ îndelungate, că există acumulări minerale cu conținuturi ce pot fi exploatate rentabil, că există posibilitatea amplasării unor linii moderne de prelucrare pe vechile situri ecologizate, că minele sunt situate în zone monoindustriale în care consultările comunitare sunt favorabile activităţilor de exploatare minieră. Acestea ar cam fi punctele tari pentru exploatarea acestor zăcăminte, însă există și un mare „dar”. România și-a distrus după 1989 industria de prelucrare a minereurilor neferoase, ea fiind practic demolată. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă lipsa acestei industrii, trebuie spus că o mare parte din rezerva de minereu de cupru a României ia drumul Turciei, odată cu vânzarea, anul trecut, a companiei Moldomin. Ea se afla în insolvență din 2006 și în faliment din 2010, deși deține cel de-al doilea zăcământ de cupru din România, un zăcământ estimat la circa 500 de milioane de tone de minereu cuprifer, ceea ce înseamnă circa 40% din rezerva țării.
Ultima evaluare a resurselor minerale ale României a avut loc înainte de 1989. În 2020, la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) fusese demarată o acţiune de reevaluare cantitativă, calitativă şi valorică a peste 700 de zăcăminte de minerale solide, urmând ca ulterior să se treacă la evaluarea celor de ape minerale şi petrol. Programul este, la ora actuală, blocat.
100 de milioane de euro, pentru un combinat metalurgic
Deşi România este țara europeană cu cele mai mari rezerve de cupru, estimate la circa două miliarde de tone, industria prelucrătoare ne lipseşte. Am avut-o, dar am dat-o la fier vechi după 1990, pentru ca acum să trimitem la export materie primă şi importăm produse prelucrate. Despre schimbarea acestei situații se vorbește de câțiva ani, dar lucrurile nu au evoluat mai departe de nivelul discuțiilor. Specialiștii spun că ar fi nevoie de circa 100 de milioane de euro pentru construirea unei unități metalurgice de prelucrare a materialelor neferoase și o cantitate minimă de 120.000 de tone de concentrat care să fie prelucrat anual pentru a atinge pragul de rentabilitate. În 1990 aveam trei combinate unde se făcea prelucrarea, dar, rând pe rând, toate au fost distruse de privatizări eşuate. În timp ce Sometra Copşa Mică, Apelum Zlatna şi Phoenix Baia Mare (ex-Cuprom) au devenit istorie, vecinii noştri bulgari, sârbi și polonezi şi-au dezvoltat în ultimii ani o puternică industrie de prelucrare a neferoaselor. Cuprul este o materie primă esențială pentru noile tehnologii, cum ar fi cele din domeniul energiei curate. De exemplu, se utilizează la fabricarea bateriilor pentru maşinile electrice. Foarte important de menționat este faptul că exportul de concentrate nemetalifere provoacă României o dublă pierdere. Pe de o parte acestea sunt vândute unor intermediari, rezultând o pierdere serioasă.
În perioada 2017 - 2019, atunci când acest concentrat s-a vândut direct utilizatorului, Cuprumin a înregistrat un venit mai mare cu circa 10 milioane de dolari comparativ cu contractele anterioare la același preț al metalului și aceleași conținuturi. Pe de altă parte, sunt pierdute elementele aflate în concentrat, nerecuperabile în stadiul de materie primă, dar recuperabile din nămolurile de rafinare. Este cazul telerului și seleniului regăsite în concentratele de Roșia Poieni.
Exploatarea aurului, doar dacă vin investiții străine
Piaţa metalelor auro-argentifere este stabilă, crescătoare în ultimii ani și cu potenţial de creştere în viitor, se precizează în draftul strategiei citate, dar la noi minele sunt închise, iar unele se află deja în etapa de conservare. Practic, România a renunțat la exploatarea aurului după 2007, deși rezervele de minereuri auro-argintifere sunt estimate la circa 760 de tone, conform datelor disponibile. De exemplu, într-un top al celor mai mari 50 de mine şi zăcăminte de aur neexploatate din lume, publicat în 2012 de Natural Resources Holdings, zăcământul de la Roşia Montană era plasat pe locul 17, el fiind evaluat la 18,5 milioane de uncii de aur. Un alt zăcământ, cel de la Rovina, era estimat la 6,96 de milioane de uncii de aur şi ocupa poziţia 47 în top. Acum, singurul aur exploatat este cel care apare în asociere cu minereurile polimetalice. Din proiectul strategiei nu rezultă ce planuri are Guvernul în legătură cu exploatarea aurului, el rezumându-se la a preciza că „reluarea exploatării subterane necesită aport investiţional mare”, drept pentru care doar o eventuală infuzie de capital străin ar putea mișca lucrurile.
