x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Parcul Național Munții Măcin: Pe hârtie, arie protejată, în teren se forțează exploatarea granitului cu explozibili

Parcul Național Munții Măcin: Pe hârtie, arie protejată, în teren se forțează exploatarea granitului cu explozibili

de Adrian Stoica    |    16 Noi 2021   •   07:20
 Parcul Național Munții Măcin: Pe hârtie, arie protejată, în teren se forțează exploatarea granitului cu explozibili

Liniștea locuitorilor din ariile naturale protejate situate în zona Munților Măcinului este în pericol, dacă va fi pus în aplicarea planul de a deschide o carieră pentru exploatarea industrială a granitului. Locuitorii din zonă sunt disperați, dar autoritățile nu par impresionate. Agenția pentru Protecția Mediului Tulcea (APM Tulcea) se află în faza finală cu procedura pentru emiterea autorizației de mediu, iar Ministerul Mediului continuă să ignore situația, deși a fost sesizat în legătură cu ilegalitățile care se petrec în zonă. Locuitorii din comuna Greci, județul Tulcea, mulți dintre ei având casele la mai puțin de 500 de metri de viitoarea carieră de granit, unde exploatare se va face cu explozibili, își caută acum disperați dreptatea în instanță.

 

La APM Tulcea se afla în faza finală procedura pentru emiterea autorizației de mediu pentru proiectul: „Deschidere carieră pentru exploatarea granitului, activitate minieră industrială” de către firma Mavgo Holding SRL Bacău în zona ariei protejate Dealul Cavalu - Munții Măcin (ROSCI 0123 Munții Măcinului și ROSPA 0073 Măcin-Niculițel, ambele incluse în rețeaua ecologică Natura 2000 prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1964/2007). De exemplu, în ROSCI00123 sunt 10 habitate de interes comunitar, din care trei sunt prioritare, iar cinci specii de plante și 16 specii de animale sunt incluse în anexele Directivei Habitate a Comisiei Europene, în timp ce în ROSPA0073 Măcin-Niculițel sălășluiesc 78 de specii de păsări de interes comunitar. Pe lângă încălcarea flagrantă a legislației privind ariile protejate, viitoarea carieră ar urma să afecteze grav viața locuitorilor din comuna Greci. „Dacă se deschide cariera de granit vor începe din nou să împuște cu explozibil lângă casele noastre. În linie dreaptă este o distanță mai mică de 500 de metri între ultima casă și carieră. În trecut, când împușcau, pietrele zburau până în curțile noastre. Nu mai vorbesc de zgomot, pentru că instalațiile de concasare mergeau non-stop, și despre praful care se ridica. Era un dezastru și cu greu am reușit să convingem autoritățile să închidă cariera după ce Agenția pentru Protecția Mediului Tulcea avizase funcționare ei. Vreau să vă spun că nu a fost organizată atunci nicio dezbatere publică, așa cum prevede legea, pentru a ne spune și noi, locuitorii, punctele de vedere. S-a făcut totul pe ascuns și li s-a dat acordul de mediu. Acum alți șmecheri se pregătesc să reia exploatarea granitului aici”, ne povestește un locuitor din comuna Greci.

 

Activitatea carierei industriale implică explozibili pentru derocări, stații de concasare, stații de sortare, ciururi vibratoare, dumpere de transport de 25 de tone. Regulamentul Planului de Management al SCI+SPA Munții Măcinului în art. 11 și art. 16 alin. b avizează doar activități tradiționale caracteristice comunității umane din zonă. Regulamentul acestor situri Natura 2000 interzice exploatarea în sistem industrial cu explozibil a resurselor neregenerabile, cum este cazul granitului.

 

În goana după profit, legea este dată la o parte

 

Bătălia pentru granitul de la Greci are în spate o istorie lungă, presărată cu multe ilegalități. În anul 2013 Comisia Europeană declanșa împotriva României o procedură de infringement din cauza deschiderii unei cariere industriale de exploatare a granitului în Dealul Cavalu-Munții Măcin de către Romgranit Exploatare SRL Tulcea. La vremea respectivă Bruxelles-ul își motiva demersul prin faptul că se încălcau prevederile Directivei 2009/147/CE privind conservarea păsărilor sălbatice și ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică. În consecință, APM Tulcea anula pe 24.04.2014 acordul de mediu nr. 2384/2010 deținut de Romgranit Exploatare Tulcea. Ulterior, prin decizia nr. 20/26.04.2016, respinge și solicitarea emiterii autorizației de mediu pentru exploatarea granitului în sistem industrial de către Romgranit Exploatare SRL Tulcea pentru proiectul „Reamenajare și retehnologizare carieră existentă” Dealul Cavalu. Prin scrisoarea nr. 5410/2.06.2016, APM Tulcea motiva respingerea autorizației de mediu pentru Romgranit Exploatare Tulcea deoarece erau distruse habitate naturale prioritare. În consecință, APM Tulcea trebuia să facă proiectul pentru aducerea în stare inițială a solului pe care Romgranit trebuia să-l aplice. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până în zi de azi. Mai mult, în februarie 2019, și Curtea de Apel București a hotărât, prin Decizia nr. 732/14.02.2019, interzicerea emiterii Autorizaţiei de Mediu către Romgranit Exploatare, decizia fiind definitivă și irevocabilă.

 

Acuze de fals și uz de fals pentru șefii de la APM Tulcea

 

În ultima sesizare transmisă vicepreședintelui ANPM, Eugen Ioan Cozma, se susține că directorul executiv al APM Tulcea folosește falsul pentru justificarea autorizării exploatării carierei din Dealul Cavalu de către Mavgo Holding SRL Bacău, invocându-se redeschiderea carierei existente. „Falsul este evident, în Dealul Cavalu nu a existat niciodată o carieră autorizată cu explozibili, iar APM Tulcea nu a emis niciodată o autorizație de mediu pentru exploatarea granitului în sistem industrial cu explozibili aici în anii 1990-2021”, se precizează în sesizare. 

 

Autoritățile de la București ignoră reclamațiile

 

Deși a fost sesizată în legătură cu ceea ce se petrece în zona Măcin, Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) nu a reacționat deocamdată. Pe data de 20.09.2021 sub numărul 16112 era înregistrată o sesizare către vicepreședintele ANPM, Eugen Ioan Cozma. „Domnule vicepreședinte Eugen Cozma, se încearcă în fapt inducerea unei decizii nelegale de mușamalizare a abuzurilor conducerii APM Tulcea, (...) anume contrar realității că aceste cariere nu sunt în arii protejate, amplasamentele nu distrug habitate în sit Natura 2000 și posibil Rezervația naturală Chervant-Priopcea. Deși de peste un an semnalez aceste grave încălcări ale legilor de către directoarea Mirela Raicu, Elena Micu - șef serv. CFM și Tuzlaru Camelia - șef serv. AAA, până în prezent ANPM nu a reacționat la aceste distrugeri din SCI+SPA Munții Măcin și care sunt de natură penală”, se arată în sesizarea amintită. De altfel, aceasta nu este prima sesizare. Pe data de 18.11.2020 în atenția lui Eugen Ioan Cozma (la acea dată președinte al ANPM) era transmisă o sesizare înregistrată cu numărul 15399 în care i se atrăgea acestuia atenția că „perimetrul minier al carierei industriale ce face obiectul autorizării abuzive este foarte aproape de terenurile, gospodăriile și locuințele noastre, iar intenția de a se elibera nelegal autorizația de mediu pentru Mavgo Holding SRL se derulează în deplină obscuritate, intenționat nu este mediatizat pe site-ul APM Tulcea. Suntem indignați, revoltați de faptul că până în prezent nu ați decis schimbarea din funcție a directoarei abuzive Mirela Raicu, deoarece o carieră industrială cu impact semnificativ este de neacceptat în apropierea gospodăriilor noastre, pentru efectele poluării directe cu particule minerale, gaze arse, poluare sonoră și vibrații și care pun în pericol calitatea vieții noastre”, susțineau locuitorii comunei Greci în respectiva sesizare.

 

Citat

Primăria din comuna Greci a concesionat terenul pentru pentru deschiderea carierei de granit foarte aproape de casele oamenilor, cu aprobarea APM Tulcea. Ulterior, ea a fost închisă de Garda de Mediu, dar acum firma Mavgo face demersuri insistente să deschidă cariera. Au început să fraierească persoane în vârstă pentru a le cumpăra terenul, pentru că vor să facă o haldă de steril.

locuitor din comuna Greci

 

Sesizare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin

Exasperați de ceea ce se întâmplă, mai mulți locuitori din comuna Greci au ales să se adreseze instanței, astfel că în luna septembrie a acestui an au depus o sesizare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin. Am făcut trei sesizări la președintele ANPM București care au fost ignorate, neprimind răspuns, deși legea prevede contrariu. Acest lucru ne îndreptățește să facem plângere penală și împotriva președintelui ANPM, Florin George Garbacea. Acesta, prin atitudinea sa, favorizează distrugerile habitatelor naturale prioritare 62CO* Stepe ponto-sarmatice din Dealul Cavalu, ignorând semnătura a 208 locuitori din comuna Greci, afectați de deschiderea carierei. Considerăm că domnul președinte al ANPM, Florin George Garbacea, este răspunzător de mușamalizarea acestor abuzuri și utilizarea falsului. Legile în vigoare nu se aplică la APM Tulcea, în schimb se aplică legea bunului plac și a intereselor, iar această instituție publică s-a transformat într-un SRL care funcționează discreționar, doar la deciziile oneroase ale directoarei Mirela Raicu”, susțin semnatarii sesizării penale. „Deși au trecut mai multe luni de când am depus sesizarea, nu știm ce s-a întâmplat cu ea. Nu au fost până acum contactați de nimeni”, ne-a spus unul dintre semnatarii ei.

 

Regulamentul ariilor protejate, foarte clar, dar ignorat

 

În articolul 11 din Regulamentul ariilor protejate RO SCI 0123 Munții Măcinului și ROPSA 0073 Măcin-Niculițel, elaborat în 2014, se precizează foarte clar activitățile care pot fi avizate în aceste situri Natura 2000 și, evident, lipsește activitatea minieră. Astfel se pot realiza doar activități de cercetare, de turism și recreere, instructiv-educative, realizarea de materiale audio-video cu caracter științific și comercial. De asemenea, se permite apicultura, pășunatul, precum și activităţile de exploatare tradițională a resurselor naturale regenerabile (material lemnos, fructe de pădure, plante medicinale, ciuperci și alte produse nelemnoase). 

 

 

Exploatarea industrială, oprită în 1990

În secolul al XIX-lea, Munţii Măcinului din Dobrogea erau una dintre cele mai importante zone de exploatare a granitului, piatra de aici rivalizând cu marmura neagră şi roşie. Exploatarea industrială a granitului a început în 1880 şi ea a fost oprită în anul 1990. Ceva mai târziu, în anul 2000, a fost înfiinţat Parcul Național Munții Măcinului din Dobrogea, iar în 2007-2008 acesta a fost introdus în situl ecologic Natura 2000. 

×