x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Prima Casă s-a mutat la periferia Capitalei

Prima Casă s-a mutat la periferia Capitalei

de Daniela Ivan    |    13 Mar 2012   •   21:00
Prima Casă s-a mutat la periferia Capitalei

Bragadiru, Prelungirea Ghencea, Popesti-Leordeni sunt zone care s-au dezvoltat puternic dupa introdu­cerea Programului Prima Casa. 'Periferia orasului, atat de evitata in urma cu cativa ani, a ajuns acum unul dintre cele mai cautate segmente pe piata imobiliara', potrivit imopedia.ro. Atuul acestor zone este pretul mai mic decat in interiorul orasului, apartamentele periferice pot costa cat garsonierele din interiorul Capitalei. Tinerii prefera aceste zone pentru ca reusesc sa se incadreze in Programul Prima Casa.

Preturi bune in sud
Apartamentele noi de la periferie sunt cu pana la cateva zeci de mii de euro mai ieftine decat cele vechi, si­tuate in oras, potrivit imopedia.ro. In zona de sud a Capitalei, la limita dintre Sectorul 4 si orasul Popesti-Leordeni, s-au ridicat mai multe ansambluri rezidentiale micute, cu pana la 50 de locuinte. 'Sunt 14-15 condominii care totalizeaza circa 800 de locuinte noi, care se predau la cheie, cu tot confortul', a declarat Giulio Angheloiu, manager Premier Service, agentie care activeaza pe zona de sud a Capitalei. Acesta a explicat ca oferta variata ii face insa pe clienti sa se hotarasca greu.

'Si cum vremurile pe care le traversam le permit luxul ezitarii fara sa riste sa dispara toate apartamentele care ii intereseaza, clientii merg in medie la 10 vizionari inainte sa se hotarasca. Asta inseamna ca unii dintre ei cer sa vada si 20 de apartamente inainte sa cumpere unul', a mai spus Giulio Angheloiu. Insa, chiar daca apartamentele nu se vand peste noapte, ele se vand suficient de rapid pentru a le permite dezvoltatorilor sa treaca la constructia noilor etape.

O alta zona in plina dezvoltare este Bragadiru. Aici au aparut, in ultimii ani, sute de apartamente dezvoltate special pentru Prima Casa. In zona Soseaua Alexandriei sunt, in general, cele mai mici preturi. Acestea cresc insa pe masura ce ansamblul este mai aproape de zona Prelungirea Ghencea. Clientii par sa prefere Prelungirea Ghencea, in ciuda pretului ceva mai mare, pentru simplul motiv ca aceasta parte pare mai apropiata de oras, potrivit imopedia.ro. In Bragadiru, preturile pentru apartamentele cu doua camere pornesc de la 30.000 de euro, in unele cazuri, cu bucataria utilata si mobilata, plus loc de parcare, potrivit imopedia.ro.

Nordul ramane mai scump
Tot la periferie este zona Pipera Tunari. Clasificata drept zona scumpa anii trecuti, preturile sunt mult mai accesibile acum. 'Inca exista preconceptii despre zona Pipera-Tunari, chiar daca din ce in ce mai rar. Oricum, acest mit poate fi usor distrus printr-un simplu drum cu masina: din cartierul Avalon, de exemplu, pana in Victoriei se fac 15-20 de minute cand e liber, si 25-30 de minute cand este trafic', spune Mona Ardeleanu, director de comunicare Ozone Homes. In aceeasi directie, la Corbeanca s-au ridicat in anii trecuti multe cartiere de lux. In anii de dupa criza, si Corbeanca a devenit locul locuintelor accesibile.

'Acum nu mai este un impediment faptul ca nu este aproape de Bucuresti. Sunt mijloace de transport in comun, DN 1 nu mai este atat de aglomerat pe cat era, si cei mai multi cauta sa fuga de zgomotul, agitatia si poluarea din Bucuresti', spune Elena Manea, reprezentant Confort Village. Totusi, in aceste zone, preturile sunt mult mai scumpe comparativ cu sudul. De ce? Nordul Bucurestiului atrage oamenii care au reusit, care au bani, pentru ca este identificat cu zona de business, locul unde traiesc oamenii cu bani.

×
Subiecte în articol: economia