x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii ies din criză peste doi-trei ani

Românii ies din criză peste doi-trei ani

de Daniela Ivan    |    07 Apr 2011   •   20:01
Românii ies din criză peste doi-trei ani
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional

Economia românească nu a ieşit din recesiune şi nu se poate spune cu certitudine când se va întâmpla acest lucru, a declarat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal. 

Veştile pentru populaţie nu sunt deloc îmbucurătoare, pentru că o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 1,5% estimată de Guvern pentru anul în curs se va simţi şi în bu­zu­nare abia peste doi-trei ani, a mai spus Dumitru. „În acest moment pu­tem spune un singur lucru cu pro­ba­bi­li­ta­te mare: economia s-a stabilizat, nu ştim dacă există un trend de recu­pe­rare economică cert, dar practic perioada următoare va trebui să ve­dem. Oricum recuperarea econo­mică va fi una înceată, iar o creştere economică de 1,5% pentru România este mică şi nu aduce mai nimic la nivel de putere de cumpărare, de venituri ale populaţiei. Pentru ca populaţia să simtă şi la buzunar vor mai trece probabil doi-trei ani. Atenţie, dacă vrem să simţim asta în mod suste­na­bil”, a afirmat Dumitru.

Guvernatorul BNR, Mugur Isă­res­cu, are o părere mult mai nuanţată. Acesta a declarat că nivelul de trai va creşte diferenţiat şi primele bene­ficii vor fi simţite încă din acest an în producţie şi export. Mai târziu vor simţi şi bugetarii, iar beneficiarii de asistenţă socială vor ajunge la stan­dar­dul din 2008 abia în 2015.

„Părerea mea este că maniera în care se redresează şi, sper, va creşte economia românească în perioada următoare, fiind bazată numai în sub­si­diar pe consum şi în principal pe ex­port şi producţie, va imprima şi ca­rac­teristicile corespunzătoare legate de creşterea nivelului de trai şi de percepţia acestei creşteri. Se va face mult mai lent decât după redresarea din anul 2000”, a declarat Isărescu pentru Mediafax.

Şi totuşi, în ciuda acestor calcule economice, mirosul electoral a în­ce­put să se simtă deja în unele declaraţii. Majorarea pensiilor sau a salariilor, dar şi reducerea contri­bu­ţii­lor sociale cu 1-3 puncte sunt pri­me­le promisiuni care au început să fie fă­cute pentru anul 2012. „Pensiile din sectorul public vor fi majorate anul viitor cu circa 6%, reprezentând in­dexarea cu rata inflaţiei şi jumătate din creşterea salariului mediu, conform Legii sistemului unitar de pensii”, a declarat Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Fi­nan­ţelor. Legea sistemului unitar de pen­sii publice prevede indexarea anuală a pensiilor cu rata inflaţiei şi cu 50% din creşterea salariului me­diu.

Pe de altă parte, reprezentanţii Consiliului Fiscal spun că majorarea pensiilor ar putea fi mai mare de 6%, aşa cum prevede legislaţia în vigoare. „Cu probabilitate mare inflaţia va fi peste aşteptări, probabil că vom avea o medie a inflaţiei de 6%-7% pentru tot anul acesta. Ceea ce înseamnă că anul viitor vom avea o majorare de pensii de cel puţin 7% dacă meca­nismul acesta de ajustare a pensiilor rămâne în vigoare şi va fi aplicat”, a mai afirmat preşedintele Consiliului Fiscal. În plus, el a menţionat că majorarea pensiilor ar putea fi chiar mai mare dacă se va înregistra o creştere în termeni reali a salariilor, ceea ce este mai puţin probabil, dar este posibil. „Probabil că indexarea care va trebui făcută conform Legii pensiilor va fi semnificativă şi va pune presiune pe buget”, a arătat Dumitru.

Acesta a mai precizat că majorarea pensiilor este economic posibilă dacă şi numai dacă economia va avansa cu 1,5% în acest an şi cu 3,9% în 2012. În această situaţie, şi fondul de salarii pentru bugetari ar putea creşte cu 5%, în condiţiile menţinerii nu­mă­ru­lui actual de bugetari. Tot de anul viitor ar putea scădea cu 1-3 puncte procentuale şi contribuţiile de asigu­rări sociale, a mai anunţat Gheorghe Gherghina. „În condiţiile în care colectarea va merge în continuare din ce în ce mai bine, ar putea avea loc şi o reducere a cotelor de contribuţii cu aproximativ două puncte procentuale. Diminuarea poate fi de un punct, două puncte sau trei puncte, totul va fi calculat în funcţie de cum merge colectarea. Discutăm să o aplicăm fie de anul acesta, fie de anul viitor, în funcţie de cum merge colectarea”, a mai spus secretarul de stat în Ministerul de Finanţe.

×
Subiecte în articol: economia