6 februarie 2009
BUGET
Cheltuielile de personal ale Camerei Deputaţilor sunt de 191.675 mii de lei în 2009, faţă de 279.427 mii de lei, cât era prevăzut iniţial în proiectul bugetului de stat. "Suma a fost stabilită, luându-se în considerare, în principal, creşterile salariale acordate în cursul anului 2008, creşterea salariilor în anul 2009 la niveul inflaţiei, precum şi majorarea cheltuielilor cu indemnizaţiile de delegare, ca urmare a creşterii numărului de deputaţi care au domiciliul în provincie", se arată într-un drept la replică trimis de Direcţia pentru Relaţii Publice a Camerei Deputaţilor, referitor la articolul "Sporuri, tăiate doar pe hârtie". (Daniela Ivan)
GREU CU INVESTIŢIILE
România se află pe locul 24 într-un top al ţărilor europene cu privire la modul în care sistemul fiscal şi juridic încurajează companiile să facă investiţii de capital de risc şi privat. Potrivit studiului realizat de Asociaţia Europeană de Private Equity şi Venture Capital (EVCA) şi KPMG în 27 de ţări, mediul românesc actual este nefavorabil investiţiilor de acest tip din cauza lipsei de reglementări clare pe acest domeniu din legislaţia românească precum şi din cauza dificultăţilor din mediul fiscal. România a înregistrat câteva îmbunătăţiri faţă de anul trecut când s-a clasat pe ultimul loc în cadrul aceluiaşi sondaj. (D.G.)
SCAD SALARIILE
Salariile angajaţilor din sectorul privat vor avea o evoluţie negativă în acest an, ceea ce va duce la încetinirea semnificativă a consumului. În decembrie 2008, salariile din sectorul privat au avansat cu 13,2%, ceea ce arată că au fost plătite numeroase bonusuri la finalul anului, în timp ce salariul nominal al angajaţilor din segmentul public s-a redus cu o rată lunară de 1,3%, potrivit calculelor economiştilor ING Bank. Câştigul salarial mediu net şi-a temperat în decembrie 2008 ritmul anual de creştere la 17,6%, de la 21,4% în noiembrie, în pofida accordării de prime sau a celui de-al 13-lea salariu, potrivit datelor publicate de INS.
Citește pe Antena3.ro