x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Stocurile de produse petroliere n-au fost realizate din lipsă de bani

Stocurile de produse petroliere n-au fost realizate din lipsă de bani

22 Sep 2009   •   00:00

Stocurile minime de 111.600 tone de ţiţei, păcură şi alte produse petroliere nu au fost realizate din lipsa finanţării, iar Ministerul Economiei propune ca acestea să fie finanţate din fondurile proprii ale Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat (ANRS), potrivit unui proiect de ordonanţă. Combustibilii ar urma să fie stocaţi şi în alte ţări, din lipsa depozitelor.

"În contextul actualei crize economico-financiare, având în vedere insuficienţa resurselor bugetare, pentru anul 2009 nu a putut fi asigurată finanţarea de la bugetul de stat pentru constituirea stocurilor minime de către ANRS", se arată în proiect.

Legislaţia în vigoare precizează faptul că realizarea stocurilor minime de produse petroliere se face în proporţie de 50% de ANRS, iar cealaltă jumătate de companii de profil, iar finanţarea este asiguată în proporţie de 50% de la bugetul de stat pentru cantităţile Administraţiei.
Companiile respective trebuie să asigure din fonduri proprii finanţarea pentru cealaltă jumătate a cantităţilor.

NE PAŞTE O ANCHETĂ EUROPEANĂ
România s-a obligat în negocierile de aderare la Uniunea Europeană să constituie stocuri minime de ţiţei şi/sau produse petroliere în mod etapizat, pe o perioada de zece ani, începând din 2002. Această obligaţie revine tuturor statelor membre ale Uniunii. Pe de altă parte, combustibilii ar putea fi stocaţi şi în alte ţări, întrucât în România spaţiile de depozitare sunt insuficiente. Dacă ANRS nu realizează stocurile minime de siguranţă, vor fi încălcate angajamentele României faţă de Uniunea Europeană.

"Între timp toate rafinăriile au fost privatizate, iar noii proprietari au închis o parte din capacităţile de depozitare a produselor petroliere fie din raţiuni economice, fie pentru că nu respectau legislaţia de mediu armonizată cu legislaţia europeană", se arată în nota de fundamentare a proiectului.

CONSUMUL CREŞTE, DEPOZITELE TREBUIE SĂ URCE ŞI ELE
Companiile depozitau în ţară aproape 1,2 milioane de tone de produse petroliere, iar până la sfârşitul anului 2011 este preconizată o cantitate de 200.000-300.000 de tone, la nivelul actual al consumului intern. În cazul în care consumul intern va creşte, stocurile care trebuie constituite până în 2011 se vor majora.
Pentru soluţionarea acestei situaţii, Guvernul intenţionează să depoziteze combustibilii şi în alte ţări din Uniunea Europeană, posibilitate prevăzută în directivele europene.

Printre companiile care constituie astfel de stocuri se numără Petrom, Rompetrol Rafinare, Petrotel-Lukoil şi MOL România Petroleum Products.
Cantităţile de produse petroliere stocate de România au scăzut de la 100.000 tone, în 2002, la 75.000 tone, în 2007, pentru ca în 2008 să urce la 80.000 tone. Nivelul stocurilor minime în anul 2009 este de 111.600 tone ţiţei şi produse petroliere, cantitate calculată pe baza consumului de produse petroliere realizat în anul 2008.

×
Subiecte în articol: economic