Economia SUA, cea mai mare din lume, a crescut în al treilea trimestru pentru prima dată după un an şi jumătate, cu un avans anualizat de 3,5%, mai mult decât se aşteptau analiştii.
Aceştia vedeau un avans de 3,3% din PIB, în condiţiile în care populaţia a început să cheltuiască mai mult, iar vânzările de locuinţe noi îşi reiau avansul, potrivit Reuters.
Rezultatele sunt rodul pachetelor de stimulare a economiei americane, în special în domeniile imobiliar, auto şi bancar, puse în practică de către autorităţi.
Creşterea economiei din al treilea trimestru pune, neoficial, capăt celei mai severe recesiuni de după cel de-Al Doilea Război Mondial, notează Reuters.
RITM PUTERNIC
Ritmul de creştere a Produsului Intern Brut (PIB) este cel mai rapid după avansul înregistrat în perioada iulie-septembrie 2007, potrivit datelor Departamentului pentru Comerţ din SUA. În intervalul aprilie-iunie, economia s-a contractat cu 0,7%, comparativ cu al doilea trimestru din 2008.
Cheltuielile populaţiei, cu o pondere de peste două treimi în activitatea economică, au urcat cu 3,4% în al treilea trimestru, cea mai rapidă creştere de la începutul anului 2007. Totodată, investiţiile în proprietăţi rezidenţiale au avansat cu 23,4%.
ŞOMAJ RECORD
Grija principală a autorităţilor americane este să asigure o dezvoltare sustenabilă în 2010 şi 2011, şi să creeze locuri de muncă, potrivit Bloomberg. În septembrie şomajul a ajuns în SUA la maximul ultimilor 26 de ani, cu o rată de 9,8%. De la declanşarea recesiunii s-au pierdut 7,2 milioane de locuri de muncă în SUA.
De asemenea, deficitul SUA, de 1.400 de miliarde de dolari este privit cu îngrijorare, atât de americani, cît şi de către comunitatea internaţională.
Citește pe Antena3.ro