Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deși România are un mare potențial agricol, lucru despre care ni se tot vorbește de zeci de ani, am rămas blocați în propria neputință. Suntem un importator net de produse alimentare, iar deficitul balanței comerciale a sărit de două miliarde de euro. Nici perspectivele nu arată deloc bine, în lipsa unor strategii guvernamentale menite să majoreze capacitate de prelucrare în țară a producției agricole. Până când Guvernul va conștientiza dezastrul în care se află agricultura și sectorul de prelucrare, vom continua să trimitem la export produse cu valoarea adăugată mică și să importăm produse prelucrate. Despre toate acestea, dar mai ales despre ce ar trebui făcut pentru a schimba actuala situație, am stat de vorbă cu Valeriu Tabără, președintele Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS).
Rep: Pe o scară de la 1 la 10, unde ați plasa agricultura românească din punct de vedere competitiv?
Valeriu Tabără: Pe o scară de apreciere de la 1 la 10 agricultura românească se situează, după opinia mea, pe treapta a 7-a.
Citește pe Antena3.ro
Avem un potențial agricol mare, dar nu-l exploatăm. Numiți 5 măsuri-cheie pe care autoritățile ar trebui să le ia pentru a schimba situația.
Aș începe prin a spune că prima măsură este elaborarea unei strategii naționale a agriculturii și dezvoltării rurale, cu obiective clare pe termen mediu (2030) și lung (2050). Strategia să fie însușită politic și aprobată în Parlament. Celelalte măsuri ar fi:
- Reabilitarea cercetării agricole românești, astfel încât aceasta să poată oferi soluții complete pentru problemele cu care se confruntă producția agroalimentară românească;
- Continuarea dotării tehnice a agriculturii și producției agroalimentare;
- Perfecționarea tehnologiilor de cultivare în agricultură și producere în industria alimentară;
- Dezvoltarea unui sistem integrat de producție agroalimentară;
Deși mi-ați cerut să indic doar 5 măsuri, eu am să indic mai multe măsuri care ar trebui luate. Astfel, trebuie avut în vedere:
- Dezvoltarea unui sistem de creditare și finanțare a producției agroalimentare, ținând seama de specificitatea sistemului agricol românesc;
- Perfecționarea legislației care privește agricultura, producția alimentară, piața produselor agricole, legislația pieței funciare, Legea arendei, realizarea unui sistem de subvenții mai echitabil și stimulativ;
- Finalizarea procesului de cadastrare cantitativ și calitativ;
- Reformare profundă a instituțiilor din sistemul agroalimentar românesc. Redimensionarea și reproporționarea sectoarelor din sistemul agroalimentar;
- Eliminarea dependenței României de importul de produse agroalimentare, transformarea țării în exportator de produse alimentare prelucrate.
Cercetarea agricolă a regresat foarte mult în România, în timp ce alte țări din UE alocă resurse financiare importante pentru susținerea acestui sector. Cât pierde agricultura românească pentru că nu are în spate un sector de cercetare puternic?
Este important de știut că nu putem avea o agricultură românească performantă fără o cercetare agricolă performantă. Cercetarea agricolă științifică românească nu pot să spun că a regresat, chiar dacă în ultimii 31 de ani în puține momente s-a bucurat de atenție din partea decidenților politici. Din cauza lipsei de atenție nu a înregistrat progrese decât în puține domenii. Toate acestea fără o finanțare care să permită realizarea performanței. Au fost perioade lungi în cei 31 de ani de după decembrie 1989, când cercetarea științifică agricolă nu a primit niciun sprijin financiar, deși el era absolut necesar pentru a permite realizarea performanțelor. În cea mai mare parte, cercetarea științifică agricolă din România s-a bazat exclusiv pe surse financiare din veniturile proprii ale unităților de cercetare-dezvoltare care, prin diminuarea suprafețelor de teren aflate în administrarea lor, s-au redus foarte mult, în unele cazuri chiar până la dispariție totală. Mai mult, pe lângă diminuarea suprafețelor de teren, de multe ori, prin abuzuri, s-au amplificat costurile cu acțiunile judecătorești de apărare a patrimoniului funciar public (peste 750 de acțiuni judecătorești la unitățile de cercetare-dezvoltare) care costă foarte mulți bani. Dincolo de banii irosiți pe aceste acțiuni, se evidențiază presiunea formidabilă care se face asupra patrimoniului public al unui domeniu de importanță deosebită pentru economia României, cercetarea științifică agricolă.
Citat
Toate țările UE cu potențial agricol investesc în cercetarea științifică agricolă atât fonduri private, cât mai ales fonduri publice (Franța, Marea Britanie, Germania, Austria etc.). Oare noi de ce nu o facem și ne comportăm ca niște inconștienți. Nu vrem să știm că investițiile în cercetare aduc întotdeauna câștig bun.
La ora actuală, agricultura României, că urmare a lipsei de atenție pentru anumite sectoare ale producției agricole, este importator net de material biologic pentru sectoare precum cel al suinelor sau cel avicol, domeniu în care România nu mai are niciun institut de cercetare. Suntem importatori de material semincer în sectoarele vegetal (porumb, floarea soarelui, rapiță), specii horticole (legume, viță-de-vie, pomii și arbuști fructiferi), în sectorul plantelor furajere.
Citat
Apreciez că anual, numai prin importul de material biologic, România pierde un miliard de euro, la care se adaugă și alte importuri, extrem de importante pentru agricultură, care contribuie puternic la scăderea indicelui de eficiență al producției agroalimentare din România.
Nu mai reușim să scăpăm de pesta porcină africană (PPA), iar efectele acestei pandemii sunt extrem de negative. Cât de vinovate sunt autoritățile sanitar-veterinare pentru perpetuarea acestei situații?
Pesta porcină africană și gripa aviară de acum câțiva ani au generat o pandemie care a determinat pierderi imense în două domenii extrem de importante pentru producția alimentară: producția avicolă (carne și ouă) și producția de carne de porc. În evoluția celor două pandemii, care au afectat și afectează grav producția în cele două domenii din sectorul zootehnic, au fost mai mulți factori determinanți ai extinderii efectului distrugător al acestora. Aș reaminti aici superficialitatea cu care au fost privite cele două pandemii de către decidenții politici, și mă refer aici la Guvern, în totalitatea lui. În mod special, o vină mare poartă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, precum și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Securitate Alimentară.
De la apariția celor două pandemii, factorii de decizie ai statul român au abordat problema ca o oportunitate de imagine personală, nevăzând că cele două pandemii reprezintă riscuri majore, nu numai din punct de vedere economic, dar și pentru securitatea alimentară a României
Factorii de decizie nu au consultat, nici în cazul gripei aviare și nici în cel al pestei porcine africane, vreun specialist român de marcă din domeniul zootehnic și sanitar veterinar. Avem încă mari specialiști, cu o vastă experiență în domeniul pandemiilor din zootehnie. Să nu uităm că România a avut unele din cele mai mari complexuri de creștere a porcilor și păsărilor din Europa și nu a avut niciodată probleme cu pandemii de tipul celor două pe care le-am avut în ultimii ani. Singura instituție care a avertizat asupra marilor probleme pe care le va provoca pesta porcină africană a fost Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (A.S.A.S.), prin Secția Științifică de Medicină Veterinară
(Prof. univ. dr. MOGA MANZAT RADU de la Facultatea de Medicină Veterinară de la Timișoara). Avertismentele venite din partea A.S.A.S nu au fost luate în seamă. S-a mers pe consultarea specialiștilor străini, spanioli și danezi, uitându-se că și în România avem facultăți de medicină veterinară cu excelenți specialiști. Rezultatul este că producția zootehnică, cea care realizează prima treaptă de valoare adăugată în producția agricolă, s-a redus foarte mult. Astăzi, producția zootehnică a României reprezintă doar 24-25% din totalul producției agroalimentare naționale. Tot ca o consecință a acestei politici, balanța comercială a României cu produse agroalimentare înregistrează un deficit care depășește 2,2 miliarde de euro, un lucru catastrofal pentru economia și securitatea alimentară a țării.
Casetă
Erori în lanț în cazul pestei porcine africane
„În cazul PPA toate măsurile luate de autorități au fost mai mult formale, fără efecte palpabile. S-a refuzat de către Ministerul Agriculturii dezvoltarea unor cercetări în acest domeniu în România, prin structurile A.S.A.S și ale Facultăților de Medicină Veterinară. Din păcate, în cazul PPA, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Securitate Alimentară continuă cu măsuri falimentare nu numai pentru zootehnia românească, dar și pentru economia națională. Lichidarea efectivelor de porcine din ferme și îngrădirea creșterii animalelor în fermele mici și mijlocii sunt doar unele dintre ele. Nu aceasta este soluția. Nici Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu a reacționat bine, fiind parte și el la marea vină și responsabil pentru neluarea măsurilor de reducere a vectorilor agenților patogeni (mistreți, corbi etc.), în ciuda demersurile făcute de cei afectați sau de cei care presimțeau iminentul pericol al pestei porcine africane. Din păcate, această instituție nu a luat nicio decizie, bâlbâindu-se în continuare, și nu doar în combaterea pestei porcine africane, dar și în alte cazuri, cel mai recent fiind cel al urșilor”.
Importurile de alimente cresc de la an la an. Nici actuala putere nu a demonstrat, până acum, că are soluții pentru redresarea situației. Cum vedeți dumneavoastră rezolvarea acestei probleme?
Din păcate, situația cu deficitul comercial imens, peste 2,2 miliarde de euro la nivelul anului 2021, se repetă după cele din perioadele 1990-1995 și 2007-2009, când balanța comercială cu produse agroalimentare a înregistrat un deficit catastrofal. Acest deficit comercial, care începe să pună probleme întregii balanțe comerciale a României, este generat de sectorul producției agroalimentare, deși acesta are un mare potențial de export, atât cantitativ și calitativ, cât și valoric. Din păcate, acest lucru nu este văzut de autorități și nu este bine.
Este de neînțeles cum s-a ajuns într-o astfel de situație. Cum văd eu rezolvarea problemei? Printr-un set de măsuri care să conducă la:
- Creșterea cantitativă și, mai ales, calitativă a produselor autohtone;
- Dezvoltarea unităților de prelucrare a produselor agricole cât mai aproape de producători, poate dezvoltate chiar de către aceștia;
- Dezvoltarea sistemului integrat de producție agroalimentară de tip Curtici, Transavia etc. Sistemul integrat de producție agroalimentară se poate practica în orice tip de exploatație agricolă;
- Organizarea sistemelor de depozitare și valorificare, crearea stocurilor de aprovizionare a pieței cu produse agroalimentare autohtone;
- Creșterea exigențelor față de produsele agroalimentare din import;
- Dezvoltarea rețelelor de valorificare a produselor agroalimentare prin magazine și piețe de oportunitate înființate aproape de consumator.
Citat
Din păcate, exportăm cantitativ mult (cereale, animale vii și alte materii prime), dar cu valoare mică și importăm produse prelucrate/transformate cu valoare adăugată mare. Ceea ce este grav, este faptul că importăm cantități mari de produse pe care noi le putem produce în țară fără un efort deosebit (carnea de porc, carnea de vită, produsele lactate, produse din cereale, sroturi proteice, uleiuri, furaje etc.).
Asocierea micilor proprietari este încă un proces destul de lent. De ce credeți că mai există reticență, în ciuda avantajelor evidente?
Asocierea producătorilor din sistemul agroalimentar, în întregul lui, este o mare problemă pentru agricultura românească. De fapt, în România sunt extrem de puține organizații profesionale ale agricultorilor funcționale. Asta se vede și din faptul că nicio organizație profesională agricolă nu a reușit să-și formeze o poziție clară, un statut clar și să obțină o recunoaștere internațională. Sunt organizații profesionale care nu au reușit să-și plătească nici măcar acele cotizații care le-ar fi ajutat să se reprezinte singure în organismele internaționale, dându-le un grad mare de autonomie.
Pe de altă parte, asociațiile profesionale, cu excepțiile de rigoare, s-au transformat, nu de puține ori, în structuri de susținere a unor interese personale sau de grup care nu au fost departe de vechile C.A.P-uri. Organizațiile profesionale din agricultura românească nu s-au bazat pe programe/planuri de afaceri reale, care să ducă la realizarea unor obiective economice și de funcționare fixate prin voința membrilor asociației/cooperativei. Nici legislația nu i-a ajutat prea mult. Nu trebuie uitat că tot datorită unor interese personale și de grup nu s-au putut înființa camerele agricole, structuri de importanță majoră pentru întregul sistem agricol românesc.
Referitor la micii producători agricoli, este importantă asocierea, dar extrem de important este de a avea o politică favorabilă acestora pentru întărirea lor din punct de vedere economic. Trebuie să înceteze presiunile de tot felul care se fac asupra producătorilor mici și mijlocii. Trebuie văzut faptul că exploatațiile agricole mici și mijlocii au un rol fundamental în echilibrarea producției agroalimentare din România, atât cantitativ, cât mai ales calitativ.
Noua tehnologie a mașinilor agricole necesită oameni mai profesionalizați. Învățământul agricol românesc mai poate asigura astăzi personalul necesar pentru conducerea echipamentelor SF cu care lucrează agricultura ultramodernă.
Dotarea tehnică a agriculturii cu utilaje și mașini moderne, echipate cu echipamente informatizate/digitalizate cere o profesionalizare deosebită. Acest lucru nu poate fi rezolvat fără schimbări în domeniul învățământului agricol, inclusiv a învățământului superior agronomic. Prima și cea mai importantă problemă care trebuie rezolvată este instruirea practică a studenților, pentru care sunt necesare dotări tehnice de cel mai înalt nivel. Trebuie avut în vedere faptul că zona de producție reclamă faptul că absolvenții veniți din instituțiile de învățământ superior agronomic nu au pregătirea practică necesară pentru a lucra cu un randament bun și la un nivel tehnic ridicat. În perioada imediat următoare trebuie avută în vedere dotarea tehnică, la nivelul cel mai înalt, a unităților de învățământ superior pentru a putea realiza nu numai pregătirea teoretică și practică a studenților, dar pregătirea tehnică continuă a specialiștilor din domeniu. Aceste centre de formare profesională continuă se pot organiza și dota tehnic în unitățile de învățământ superior agricol, dar și în institutele și stațiunile de cercetare științifică din agricultură. Dotarea tehnică a acestor centre de instruire practică se poate face și prin accesarea de fonduri europene, introducând aceste centre pentru finanțare într-o măsură din viitorul Plan Strategic Național pentru P.A.C 2021-2027.
