Mai întâi fă-ți un buget și apoi o listă cu lucrurile de care vei avea nevoie ca să duci lucrarea până la capăt. Ține cont că vor apărea multe cheltuieli neprevăzute, cărora trebuie să le faci față. Așadar, iată unele dintre aspectele pe care să le iei în calcul.
Cheltuielile vor fi considerabile
Când vrei să îți ridici o casă, ia în calcul faptul că va trebui să faci o investiție considerabilă. Așadar, vezi dacă ai toate resursele financiare la îndemână, fiindcă vor apărea multe cheltuieli, mai ales neprevăzute. Înainte să iei această decizie, gândește-te la toate variabilele: dacă ai deja un teren sau o să fii nevoit să îl cumperi, dacă ai suficienți bani pentru materiale, pentru studii de fezabilitate, ca să achiți serviciile echipei de muncitori, ca să nu mai vorbim de taxele și impozitele aferente. Așadar, este necesar să faci un efort financiar, ca să aduni toată suma.
Materiale de calitate și facilități
În primul rând, ca să construiești casa visurilor tale, este necesar să îți achiziționezi doar materiale de calitate, care sunt rezistente și care au o durată lungă de viață. Pe de altă parte, ține cont și de garanția pe care o prezintă eficiența acestora. De asemenea, gândește-te că zona în care alegi să construiești, indiferent că este poziționată la periferia orașului sau la țară, s-ar putea să nu fie racordată la sistemul de canalizare. Așadar, apelează cu încredere la unul dintre modelele de fose septice ecologice. În plus, va trebui să ridici o locuință rezistentă, care să facă față anumitor dezastre naturale, precum alunecările de teren sau cutremurele. În consecință, folosește ciment, stâlpi din beton, faianță sau gresie de cea mai bună calitate.
Alegerea zonei și a terenului pe care îți vei construi locuința
Un important aspect este cel al alegerii zonei în care vrei să îți ridici locuința. Gândește-te la suprafața de care ai nevoie, în cazul în care îți dorești ca, pe lângă construcția propriu-zisă, să îți mai rămână pământ și pentru a cultiva cereale, legume, pomi fructiferi, pentru creșterea animalelor sau pentru vie. În plus, ia în calcul și facilitățile pe care ți le oferă locul respectiv. Dacă ai acces ușor la magazine, mall-uri, hypermarketuri, farmacii, spitale sau școli. În plus, gândește-te cât îți va lua drumul dus-întors până la muncă. Pe de altă parte, așa cum spuneam mai sus, trebuie să ții cont și de facilitățile pe care ți le oferă zona respectivă. Dacă ai la dispoziție apă potabilă, dacă este racordată la canalizare, dacă sunt instalate țevile de gaze sau dacă ai electricitate.
Muncitori, arhitecți și specialiști în construcții
Dacă ții la calitatea lucrării și vrei să iasă treaba bună, cu siguranță trebuie să contractezi doar experți în domeniul construcțiilor, de la muncitori la arhitecți. Astfel, te vei asigura că la sfârșitul proiectului o să ai o casă frumoasă din punct de vedere estetic, care va fi construită corespunzător și care va respecta standardele tehnice. Inițial, este necesară realizarea unui studiu geotehnic, cu ajutorul căruia să îți dai seama dacă terenul pe care l-ai ales respectă toate normele de siguranță. Apoi, e important să te consulți cu tehnicienii care îți vor proiecta locuința, ca să le dai sugestiile potrivite, astfel încât să își dea seama ce fel de casă îți dorești. Iar când vine vorba de muncitori, asigură-te că alegi persoane experimentate, cu multe proiecte la activ, care își respectă meseria.
Astfel, te asiguri că vei avea parte de casa pe care ți-o dorești, iar la sfârșitul lucrării, vei ști că toată așteptarea a meritat.
Sursă foto: Shutterstock.com