Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dumitru Haşegan, directorul Institutului de Ştiinţe Spaţiale din România, împlineşte mâine 66 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!"
Cercetarea ştiinţifică nu este un moft
Ziua de naştere o voi aniversa la Viena unde, ca membru în delegaţia României, particip de mai mulţi ani la Sesiunea Comitetului ONU pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului Extraterestru - COPUOS. Includerea mea în delegaţie cred că se datorează activităţii mele în domeniul spaţial. Într-adevăr, toată viaţa, de la sfârşitul facultăţii până în prezent am "dedicat-o" cercetării ştiinţifice, în acest an "însumând" 42 ani de cercetare!
Ca realizări aş putea enumera experimentele pe orbite circumterestre la bordul a 10 sateliţi artificiali şi a trei staţii spaţiale orbitale. Cred că momentul de vârf a fost în 1981 când am fost Investigator Principal la două experimente şi Co-Investigator la alte trei experimente realizate de cosmonautul român Dorin Dumitru Prunariu la bordul staţiei spaţiale Salyut 6. Un alt moment de vârf este chiar în această perioadă când sunt Investigator Principal al primului experiment spaţial românesc care se va realiza pe Staţia Spaţială Internaţională. Este un experiment selectat de Agenţia Spaţială Europeană-ESA! Un alt moment de vârf în cariera de cercetător a fost în 1984 când, lucrând într-o echipă mixtă româno-rusă, am fost coautor la descoperirea experimentală a unui nou fenomen fizic: radioactivitate naturală cu emisie de ioni grei.
Desigur că, într-o perioadă atât de lungă, cercetarea ştiinţifică m-a învăţat o mulţime de lucruri. Şi nu mă gândesc numai la partea profesională. Probabil cel mai important este lucrul în echipă, care mi-a dezvoltat capacitatea de a asculta şi a comunica, de a respecta şi alte puncte de vedere, de a discuta pe argumente... Aceste calităţi mi-au fost extrem de utile în activitatea de manager: din 1990 am fost ales şi numit în calitate de director al Institutului de Ştiinţe Spaţiale de pe Platforma Măgurele. Şi aş adăuga şi în viaţa de familie! Am două fete: una şi-a luat doctoratul în fizică în SUA şi cealaltă, după ce a terminat masteratul în SUA, continuă cu un doctorat în antropologie tot în SUA. Cu acest prilej trebuie să recunosc aportul decisiv al soţiei la toate realizările mele şi ale familiei!
Din păcate, realizările cercetării ştiinţifice din România sunt mai bine cunoscute şi apreciate în străinătate (ce banalitate!). O concluzie tristă, dar adevărată la care am ajuns şi prin participare la mai multe colaborări internaţionale, atât în domeniul spaţial, cât şi la sol. Cercetătorii români sunt foarte competitivi, dar trebuie susţinuţi şi în ţară! Trebuie să se înţeleagă că cercetarea ştiinţifică este nu un moft, ci o necesitate pentru ţară! Aşa cum s-a înţeles în alte ţări europene care, chiar în condiţii de criză, au alocat fonduri mai mari pentru acest domeniu.
