Un muzician desăvârşit, un adevărat român, din păcate "străin" în ţara sa… "Regele naiului" împlineşte astăzi 68 de ani. La mulţi ani!
"Am făcut României milioane de plinuri!"
"Meditez asupra condiţiilor acestei lumi, a celei care este şi a celei care va veni... Sunt ocupat cu terminarea concertului pentru vioară, nai şi orchestră, pe care am să-l dedic celui mai mare violonist român care a existat şi există, Eugen Sîrbu. Trebuie neapărat să termin opera «Dracula» în două acte, pe un libret de George Astaloş la care lucrez de zece ani!
Nu regret că am părăsit România în '82... pentru că numai părăsind ţara am putut ajunge numărul 1 mondial. Dacă rămâneam aici pierdeam totul, chiar şi viaţa, sub regimul totalitar ceauşist care nega valorile, precum şi cei care mă distrug conştient la foc lent din 1990 până astăzi prin denigrare şi dezinformare. Înainte de exil eram un tânăr dirijor şi naist, celibatar, talentat şi frumos ca un actor de la Hollywood. După exil am rămas cu calităţile de mai sus şi am ajuns cel mai cântat artist de pe planetă.
În Canada şi SUA am fost numărul 1 timp de zece ani. Nu s-a spus nimic din toate acestea. S-a ţinut la secret. Cum puteam fi eu înaintea lui Ceauşescu sau a preşedinţilor americani? De curând am fost clasat drept cel mai mare vânzător de discuri de pe planetă alături de Michael Jackson. Care dintre români a ajuns la un asemenea record?
În 2006 am fost clasat pe locul I după un studiu făcut timp de 20 de ani de Academia Malmö - Suedia la categoria muzică clasică, înaintea lui Wagner, Beethoven, Mozart şi Bach. Nu s-a spus un cuvânt. Dacă eram evreu, acum aş fi avut Premiul Nobel şi o rentă de 100.000 euro pe lună. Deci, după exil, trăiesc cea mai teribilă, oribilă şi îngrozitoare perioadă a vieţii mele.
Adevăratul exil îl trăiesc acum aici, în ţară, fiind complet marginalizat, ignorat, uitat, terfelit în presă, huiduit. La 20 de ani iubeam muzica, natura şi ţara cu tot ce aveau ele. La 40 de ani iubeam lumea toată pe care am pus-o în doinele şi rugăciunile mele. Iubeam credinţa mea, iar astăzi iubesc, până la nesfârşire şi la dispariţia de sine, aceleaşi valori incomensurabile: ţara, poporul, lumea, credinţa şi natura cu tot ce există în ele: Sunetul Divin!
Aş fi iubit să fiu recunoscut în ţara mea. Să am un salariu, un serviciu, să fiu util, nu să fiu tratat ca ultimul artist... Eu am fost ales primul pe planetă. Mă întreb ce aş fi fost să mă fi născut în America, Israel, Franţa, Anglia sau altă ţară din nordul lumii. Nu eram ţinut ca o piatră preţioasă? Am fost declarat cel mai mare ambasador al României. Şi cu ce m-am ales acum, la 68 de ani? Cu nimic. Discurile mele de aur şi platină zac undeva sub o masă prăfuită. Aşa mă aniversează românii. Maradona şi Pele, pentru 1.000 de goluri, au fost făcuţi eroi naţionali, fiind păziţi ca sfintele moaşte. Eu am făcut României în 55 de ani milioane de plinuri, nu goluri."
Citește pe Antena3.ro