Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ion Iliescu, preşedinte de onoare PSD, împlineşte duminică 83 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
“Cea mai mare «nebunie» a fost, probabil, aceea de a crede serios în ideea că există o şansă pentru România după sfârşitul regimului comunist”
“Viaţa şi istoria nu au fost deloc tandre cu mine şi cu generaţia mea, indiferent în care tabără ideologică am fost şi indiferent ce am profesat. Am muncit, şi muncesc şi acum, foarte mult. Munca a fost principalul meu sprijin în viaţă. Asta nu exclude norocul. Sau mai degrabă oportunitatea, conjunctura favorabilă. Şi dacă aº spune că nu am avut deloc noroc, aº minţi. Evident că nici o carieră politică atât de îndelungată ºi de tumultuoasă ca a mea nu e posibilă doar graţie norocului sau conjuncturii favorabile. Cine s-ar bizui numai pe noroc ar comite o mare greºeală. Important este să nu te bizui pe noroc, ci pe propriile-ţi eforturi. Când vine ºi norocul, e cu atât mai bine.
Un alt nume dat întâmplării norocoase este cel de miracol. Am avut, oare, parte de miracole în viaţă? Un bătrân înţelept evreu a spus odată: «Cine priveºte viaţa ºi nu recunoaºte minunile lui Dumnezeu înseamnă că nu e realist». Eu sunt realist. În viaţa oricărui om, ca ºi a oricărei naţiuni, survin întâmplări mai mici sau mai mari care, depăºind puterea de înţelegere a raţiunii, sunt catalogate ca fiind minuni. Nu putem exclude din desfăºurarea istoriei nici hazardul, nici miracolul. Întotdeauna am crezut în drumul pe care l-am ales, în valorile care mi-au marcat devenirea, ca om şi ca politician. Îi respect pe cei care cred în Dumnezeu, dar în egală măsură şi pe aceia care au un sistem pozitiv de valori, în care cred şi care îi motivează în viaţă. Nu poţi trăi fără credinţa în bine, în responsabilitatea faţă de ceilalţi, în datoria faţă de societate.
Fireºte însă că am făcut ºi «nebunii» în viaţă: cine nu le-a făcut? Cine nu a sfidat destinul, luând decizii riscante sau aparent contrare logicii? Cea mai mare «nebunie» a fost, probabil, aceea de a crede serios în ideea că există o ºansă pentru România după sfârºitul regimului comunist, dacă nu cumva chiar «nebunia» de a crede că acest regim se va sfârºi în timpul vieţii mele. Această credinţă m-a ajutat să mă rup cu totul (politic ºi ideologic) de comunism, rămânând fidel idealurilor mele de dreptate socială ºi de dezvoltare.
Idealuri pe care, se ºtie, le am din adolescenţă. Am fost un adolescent implicat, ca ºi acum. Convingerile tatălui meu m-au influenţat, desigur, ducându-mă în rândurile tineretului de stânga, apoi ale partidului unic. Însă am beneficiat, din fericire, în ciuda existenţei dificile a tatălui meu, de o bună creºtere ºi am învăţat carte. Asta mi-a permis să rămân independent, în cariera mea politică de tinereţe, ºi să nu comit, nici în întunecaţii ani ’50, nici mai târziu, fapte de care să-mi fie ruºine.
Ca om independent, mi-am putut păstra convingerile, când totul părea să le stea împotrivă. Îmi păstrez ºi azi încrederea în valorile solidarităţii ºi inteligenţei umane, chiar dacă unii dintre contemporanii mei plasaţi foarte sus în societate (la noi ºi în lume) ţin morţiº să mă contrazică.
Sunt adesea întrebat, în ultimul timp, încotro se îndreaptă România, încotro se îndreaptă lumea în care trăim sau clasa politică românească. (Probabil, e un privilegiu acela de a fi fost un preºedinte normal, care a respectat legile ţării ºi ºi-a îndeplinit conºtiincios mandatul: oamenii au încredere în tine ºi după ce nu mai faci politică activă.) E încă devreme să ne bucurăm că am scăpat de ce-i mai rău. Nici criza economică mondială, nici criza noastră politică internă nu s-au încheiat. Nu pot decât să sper că ne îndreptăm spre o Românie mai puţin conflictuală, mai eficientă ºi mai fermă în a-ºi promova interesele. Nu în ultimul rând, o Românie în care distanţa între cei care au reuºit ºi cei care nu au reuºit să se reducă până la valori suportabile.
De aceea, sper să scăpăm la un moment dat ºi de sărăcia care ne apasă, ca oameni ºi ca stat. Poate nu atât de curând pe cât speră cei aflaţi în dificultate, din păcate, dar nici atât de târziu pe cât li se pare scepticilor. Nu depinde numai de noi, însă mi se pare evident că noi înºine ne putem îmbunătăţi existenţa. Rămânând activ intelectual ºi, într-o măsură firească, ºi politic, de ziua mea mi-aº dori ca în anul ce vine să pot continua proiectele de cărţi ºi reuniuni culturale ºi politice consacrate dezvoltării durabile a României în următoarele decenii. Este, cred, tot ce-ºi poate dori un fost preºedinte.”
Citește pe Antena3.ro
