Astăzi e ziua ta... Mihai Mălaimare!

"N-aş fi putut fi actor dacă nu mă năşteam la Botoşani, n-aş fi putut fi ceea ce sunt dacă nu creşteam acolo, n-aş fi putut gândi cum gândesc dacă nu începeam să descopăr lumea acolo", spune artistul. Mihai Mălaimare împlineşte mâine 59 de ani. La mulţi ani!

"Îmi doresc să trăim într-o Românie normală"
"Muncesc. Sunt conştient că, din punct de vedere biologic, sunt un om bătrân, dar refuz să cred că asta înseamnă ceva. Muncesc în continuare, am speranţe şi visuri şi sunt vinovat de inocenţa de a nu crede că am această vârstă.

De-a lungul carierei mele, am învăţat că nimic nu este mai important decât munca şi credinţa în ceea ce faci.
O zi obişnuită pentru mine arată cam aşa: mă scol la 7:00, sunt la teatru la ora 8:30, stau acolo până la 14:00, merg acasă, dorm 15 minute, la ora 18:00 sunt din nou la teatru, repet până la ora 21:00, mă întorc acasă, citesc, ud iarba şi florile
şi, după ce termin totul, mă aşez pe terasă şi mă gândesc la tot felul de lucruri cam o oră. Mă culc pe la 23:00 şi nu adorm până la 1:00. Nu visez.

O zi pierdută? Exact asta, o şansă pe care o ratez. De câţiva ani pierd mai puţine zile, dar mi se mai întâmplă şi sentimentul nu este dintre cele mai plăcute. Împlinirile mele sunt copiii, soţia, familia mea, şcoala făcută la Paris, la Lecoq, înfiinţarea Teatrului Masca, amintirile şi prietenii mei de la Naţional. Dezamăgiri? Ratarea rolului Arlechino, trecerea mea prin politică şi, mai ales, imensa deziluzie produsă, ca parlamentar, cu oraşul şi judeţul sufletului meu, Botoşani.


O VIAŢĂ DĂRUITĂ TEATRULUI
Uitându-mă în urmă, văd o viaţă dăruită teatrului şi bucuriei de a fi de folos, văd înainte idei care aşteaptă să fie traduse în viaţă, dar şi bucuria de a mă gândi şi la mine, de a scrie, de a mă ferici pentru că am o familie frumoasă şi iubitoare.
Nu-mi doresc să fiu ministrul Culturii. Dar pentru că este vorba de un simplu exerciţiu...

Aş salva infrastructura culturii de masă (căminele culturale, bibliotecile rurale, formaţiile folclorice judeţene). Apoi, descentralizarea absolută şi transformarea Ministerului Culturii într-o instituţie care să gestioneze doar fondurile pentru proiectele naţionale privitoare la cultură. Şi nu în ultimul rând, proiectul Capitala Culturală a României. Voi trăi mult de tot pentru că îmi doresc să prind clipa în care voi putea spune că suntem trăitori într-o ţară normală.


AMINTIRI
Clipele cele mai fericite ale vieţii mele le retrăiesc adesea. Clipa în care bunicul meu mi-a oferit un păhărel de vin «pentru bărbaţi» atunci când am împlinit 18 ani, împreună cu un car şi o coasă. Năsucul superb al fetiţei mele abia născute şi starea fantastică din acea clipă fabuloasă. Clipele, din păcate, puţine când copiii îmi sunt alături.
Mi-e dor de dealurile mele de la Botoşani, de pădurile mele, de câmpurile verzi de acolo. Mi-e dor, uneori, de copilăria mea şi de clipele ei neasemuite."