Astăzi e ziua ta: Viorela Filip

O ARTISTĂ desăvârşită şi un OM asemenea... Viorela Filip îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!

 „În aceste vremuri, ca de altfel de când mă ştiu, mă împart între cariera de interpretă, cea de profesoară de muzică uşoară la Şcoala de Artă din Bucureşti, aceea de textieră şi aceea de compozitoare de muzică uşoară. Am bucuria ca două dintre melodiile mele să fi fost selectate ca imnuri ale unor festivaluri de gen şi anume piesa <> – a devenit imnul Festivalului <> din oraşul Ruse, Bulgaria, iar cea de-a doua, intitulată <> este imnul Festivalului cu acelaşi nume de la Târgu-Neamţ.

La ediţia din 2010 a Festivalului <>, la Secţiunea <>, am fost distinsă cu premiul al-III-lea pentru muzica şi versurile cântecului <> interpretată de o elevă de a mea, Andrada Creţu. Cred că acest premiu onorant mi-a asigurat, într-un fel, intrarea în lumea elitei compozitorilor de muzică uşoară din România.

Mă bucur în continuare de fiecare premiu pe care-l dobândesc elevii mei la festivalurile la care participă. În acest sens, absolventa mea, Elena Rodica Tudor, a obţinut premiul al II-lea la Secţiunea de <> a Festivalului <>.

Merg în turnee în ţară şi în străinătate. De Revelionul  2011 am cântat în Tel Aviv – Israel; imediat după aceea am făcut un alt turneu în Germania cu compania de spectacole a doamnei Gina Pătraşcu şi a soţului domniei sale, Ştefan Toma. Între 31 August şi 3 Septembrie 2011 voi merge, ca invitată în juriul unui mare festival ce va avea loc în sudul Bulgariei şi la care, ca interpretă, voi susţine şi un recital.

Mă ocup, cu dăruire, de familie, de soţul meu Cristian Bârlădeanu, căruia îi mulţumesc în fiecare clipă că mi-a ieşit în cale la momentul potrivit, de mama mea, de flori, de animăluţe (la casa de la mare am patru căţei), colecţionez pietre cu forme şi culori extraordinare de pe plaja Tuzla, pe scurt, încerc să fac abstracţie de tot ce este urât în jurul meu şi pot spune, cu satisfacţie, că în mine, în adâncul EU-lui meu, nu s-a stins lumina.

Îmi număr în continuare vârsta în primăveri (nu este vina cuiva că se naşte într-un an anume, vina este, dacă el, omul, este rău, insensibil, incult, needucat şi nesimtit; vârsta nu e o vină!)

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare nouă zi pe care mi-o dăruieşte. Nu ştiu cum ar fi arătat destinul meu dacă m-aş fi născut în altă ţară decât în România, sau poate nu vreau să mă gândesc la asta. Aş fi fost, probabil, mai apreciată (nu e puţin lucru să cânţi, să fii profesor, textier, compozitor şi pe toate să le faci la fel de bine şi, mai ales, cu aceeaşi pasiune!) în timpul vieţii, că după aceeea... nu mai contează. Chiar, oameni buni, iubiţi-ne acum, cât suntem aici, cu voi şi cât ne mai putem privi, unii pe alţii, în ochi şi în suflet!

Azi, în România, i-aş trimite acasă pe toţi acei care au nenorocit şi umilit acest popor şi i-aş pune să trăiască într-un apartament confort III cu WC-ul în bucătărie, dintr-un salariu de medic sau de profesor, şi asta repejor, că altfel i-aş putea acuza de genocid! Aş da legi foarte clare, neinterpretabile, fără portiţe prin care să scape toţi şmecheraşii cu parale şi <>. Aş pune un foarte mare accent pe învăţământ, cultură şi educaţie! Sunt tot ceea ce rămâne în urma unui popor!

Am văzut, în lumea civilizată, ce înseamnă grija pentru o floare (există sisteme de irigaţii stradale pe lângă fiecare floare, iar aceasta este udată la anumite intervale de timp!) , pentru bietele fiinţe bătrâne şi neajutorate – părinţii sau bunicii voştri; ce înseamnă grija pentru copii, pentru OM, pentru toate miracolele cu care ne înconjoară Dumnezeu, dar pentru care nu avem ochi, suntem orbi!

Dacă aş fi acum la vârsta la care să-mi aleg drumul în viaţă, aş alege la fel, doar că, în paralel cu  Universitatea de Muzică din Bucureşti, aş urma şi cursurile Facultăţii de Medicină; am un fler extraordinar şi sunt o bună diagnosticiană fără să fiu <> ci doar <>. Aş fi fost, în mod sigur, un medic cu mult suflet.

Omul Viorela Filip nu are regrete. Fiecare zi a fost un câştig, o acumulare în calitate, un dar, o binecuvântare, un plus la trecerea mea prin această viaţă. Sigur, aş vrea să-l pot învia pe tata, scriitorul Stelian Filip, aici, în plan terestru, dar asta nu este posibil!

Nici ca artistă nu am regrete, decât, poate, că mi-aş fi dorit, la un moment dat, o carieră muzicală de factură clasică şi să fi fost o mare cântăreaţă de operă. Cred că ar fi fost posibil, sau , cel puţin, aşa spuneau foştii mei profesori de canto şi cei care m-au ascultat cântând acest gen de muzică. Dar... viaţa merge mai departe, trebuie să se rotunjească, să se întregească cercul fiecăruia dintre noi, cercul experienţelor noastre obligatorii.

Mai am multe de dăruit publicului meu, familiei mele, elevilor mei. Sunt o persoană tonică, inepuizabilă, cu mult simţ al umorului, am forţa de a lua totul de la capăt în orice secundă, oricât ar fi de greu, cu încăpăţânarea şi tenacitatea proprii zodiei peştilor.

Mi-ar fi plăcut să mă întrebaţi ce ocupaţie, ce meserie detest cel mai mult pe lumea asta. Ei bine, nu m-aţi întrebat, dar oricum vă răspund: meseria de HINGHER. Îi urăsc din adâncul inimii pe hingherii de oameni şi pe cei de animale!

Cam atât pentru completarea portretului de fiecare an, pe care, cu atâta amabilitate îl publicaţi de ziua mea.”