x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Joi 15 septembrie

Joi 15 septembrie

15 Sep 2005   •   00:00

Este ziua 260 a anului
Au mai ramas 107 de zile

PROVERBUL ZILEI
" Plan de inginer chior" - cand unul vorbeste una si vrea ca sa se inteleaga alta.

"Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti
SOARELE

  • Rasare la 6:54
  • Apune la 19:26

  • LUNA
  • Rasare la 18:29
  • Apune la 2:54

  • Luna plina 18 septembrie
  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) 25 septembrie
  • Luna noua 3 octombrie
  • Primul patrar (Luna in crestere) 10 octombrie
  • Zodia Fecioara (23 august - 22 septembrie)

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • (†) Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partos; Sf. Mare Mucenic Nichita Romanul; Sf. Ierarh Visarion al Larisei
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Fecioara Maria Indurerata
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Nichita Gotul; Sf. Fecioara Maria Indurerata
  • SARBATOARE CRESTINA
    Cresinii ortodocsi il sarbatoresc astazi pe Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partos. S-a nascut in jurul anului 1568, in Raguza Dalmatiei, intr-o familie de vlahi. Din botez se numea Iacob. La varsta de 15 ani intra in obstea Manastirii Maicii Domnului din localitate. A urmat calugaria la Manastirea Pantocrator de la Muntele Athos, apoi s-a facut sihastru in munte. Tare in credinta, intelept in cuvant, bland la inima si mare staruitor in rugaciune, a fost mare facator de minuni si duhovnic vestit in tot spatiul balcanic. Intre alte minuni savarsite, a stins prin rugaciune un incendiu care cuprinsese partea de vest a Timisoarei. In 1650 a fost ales mitropolit al Banatului. In anul 1653 s-a retras la Manastirea Partos. A fost canonizat in 1956.

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1485 - Stefan cel Mare, insotit de o parte din boierii sai, presteaza omagiu regelui polon Cazimir al IV-lea Jagiello, la Kalomeea, in speranta de a recuceri un concurs militar polon Chilia si Cetatea Alba. Noul tratat consemna vasalitatea stricta la care era redusa Moldova fata de Polonia, puterea suzerana;
  • 1486 - La Harlau, se incheie reconstruirea unei curti domnesti careia i se alatura, in 1492, un valoros monument, Biserica avand hramul "Sfantul Gheorghe";
  • 1521 - Esueaza incercarea Portii otomane de a transforma Tara Romaneasca in pasalac, in urma rezistentei sale ferme. Solii munteni invocand recunoasterile anterioare ale statutului de autonomie al tarii, sultanul Soliman (Suleiman) I Magnificul emite un nou "ahdname" de confirmare a acestui statut;
  • 1860 - Apare, la Iasi, saptamanal, apoi lunar, revista literara si stiintifica Ateneul roman, care isi propune sa contribuie la "luminarea natiei si la progresul literelor romane".

    In lume
  • 1935 - Nazistii adopta noul steag cu zvastica;
  • 1965 - A murit Steve Brown, cantaret de jazz (n. 1980).
  • NASCUTI LA 15 septembrie
  • 1961 - Inotatoarea Carmen Bunaciu;
  • 1967 - Lucian Mandruta, prezentator Antena 1.
  • MOMENT ISTORIC
    La data de 15 septembrie 1952, Teohari Georgescu (fost ministru al Afacerilor Interne), aflandu-se in inchisoare de la 12 februarie 1952, raspunde, in scris, anchetatorilor la acuzatiile ce i-au fost aduse si, in special, la aceea ca, desi muncitor, a avut o atitudine "lipsita de ura de clasa, capitularda fata de elementele capitaliste, mosieresti, fasciste", precizand ca "lipsuri si greseli in munca am avut. Lipsa de ura de clasa aceasta nu. In cei sapte ani, peste 100.000 de banditi au fost arestati si condamnati pentru ca au uneltit impotriva regimului nostru (...). Toate acestea nu puteau fi realizate fara ura de clasa... Securitatea, in prima ei organizare, avea 3.000 de oameni. Astazi a ajuns la 15.000 de oameni". Dezvinovatirile nu l-au ajutat prea mult pe Teohari Georgescu, ramanand in continuare arestat si anchetat timp de trei ani de propria Securitate, la a carei nastere a contribuit din plin.

    CREDINTE POPULARE, TRADITII, SEMNE
    Sarpele a fost atestat de arheologi ca divinitate inca din paleolitic. Semnificatia lui malefica, legata de mitul biblic al creatiei lumii, este relativ tarzie. Credinta ca fiecare casa are sarpele sau protector, numit si ceasul casei, este atestata in toate zonele etnografice. Omorarea sarpelui casei se pedepsea cu moartea unui membru apropiat al familiei, femeie daca murea serpoaica, barbat daca murea sarpele. "Sarpe este, conform unei informatii inregistrate din Bucovina, la toata casa. Unde este sarpe, e noroc in casa, merge bine si nici un rau, nici un farmec nu se prind. Fereasca Dumnezeu sa-l omori, ca indata moare unul din gospodari. Acela se cheama sarpe de casa. S-au vazut astfel de serpi band lapte din strachina, de-a valma cu copiii. Copiii le dadeau cu lingura peste cap, plangand ca le mananca laptele, dar serpii mancau inainte, nu se suparau" (Moldova, Muntenia). Cand isi facea aparitia in pragul casei, sarpele era vestitor al mortii. Credintele populare il prezinta in diferite ipostaze: "Sarpele dintai era zburator, avea aripi si picioare, sedea in cer si era bun la Dumnezeu. Dar el a primit duh rau si a invatat-o pe Eva de a pacatuit cu Adam. Dumnezeu s-a maniat si i-a dat afara din Rai atat pe Eva si Adam, cat si pe sarpe. Sarpelui i-a luat picioarele, i-a taiat aripile si l-a aruncat pe Pamant, blestemandu-l sa se taraie ca funia, iar cand il va durea capul sa iasa la drum, ca va veni popa si ii va face agheasma sa-i treaca. De aceea iese sarpele la drum, iar omul merge cu maciuca de-i da in cap si-l omoara". (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar septembrie