Moşii de Sântilie – ofrande ceremoniale de mere şi miere

Daca pana acum am povestit despre serbarile, legendele, obiceiurile, interdictiile si practicile magice aduse de divinitatile solare ce au in stapanire luna lui Cuptor, astazi vom incerca sa vedem ce e cu Mosii de Santilie, a caror zi consacrata in calendarul nostru popular a fost sambata. Sunt file importante de calendar inchinate cultului stramosilor, unele dintre acestea neavand nici o legatura cu calendarul religios, ci mai degraba cu pragurile anotimpurilor.

Obiceiul Mosilor la romani continua cultul arhaic al stramosilor totemici, intalnit in mitologia a numeroase popoare (la indieni – Pitarah, la romani – Manes si Lares, la nord caucazieni – Narti, la polonezi – Dziady, la bielorusi si ucraineni – Dedy). Mosii sunt cei care fac legatura intre cer si pamant, sunt inteleptii mantuitori ai neamului. Cuvantul "mosi" se pare ca este de origine traca, iar faptul ca romanii le-au consacrat nouasprezece zile din an demonstreaza importanta foarte speciala a celebrarii acestora.

In zilele de Mosi se crede ca cerurile sunt deschise, ca sufletele mortilor vin acasa si ca, pentru a se intoarce de unde au plecat, trebuie sa primeasca ofrande ritualice bogate in alimente si bautura. "In noaptea de Sf. Ilie vin mortii din cimitir la casele unde-or trait sa ceara pita si beutura, ca li s-or facut cald si au gura uscata: noi dam pomana la ai saraci colac din cuptor si un pahar de vinars si spunem: de sufletul mortilor … De facem ase, Sf. Ilie ne da ploaie calda si asezata la holda" (Marcel Laptes – Timpul si sarbatorile taranului roman)

Spre deosebire de ceilalti Mosi de peste an, acum sunt pomeniti indeosebi copiii morti. In aceasta zi, femeile impart copiilor mere scuturate dintr-un mar neatins, sa se bucure si cei in viata, si cei morti. Cutuma cerea ca merele de vara sa nu se culeaga pana in ziua de Santilie, pentru ca marul este un dar facut de Dumnezeu Sfantulului. "Dintai si-ntai, din mar Sfantu’ Ilie a gustat. Marul e copacul lui Sfantu’ Ilie, de aceea Dumnezeu i-a spus: Apoi dar, Ilie, pana-n ziua ta sa nu se manance merele, tocmai de ziua ta sa se guste intai."(Elena Niculita-Voronca – Datinele si credintele poporului roman).

Considerat patron al merelor verzi, timpurii, Santilie este singurul care poate da dezlegare la consumul acestor fructe. In unele sate, inainte de a fi oferite drept ofranda, merele erau sfintite in biserica, pentru a se preschimba in mere de aur pe lumea cealalta. "Mai de demult, duceam de Sf. Ilie, la biserica, merinde de sfantit pantru ai morti, da’ prima oara dadeam la popa mere … de vara… sa le ogoim setea la morti…"

Tot in aceasta zi se impart ceremonial faguri de miere, intr-o sarbatoare de mare importanta pentru calendarul apicol: "retezatul stupilor" sau "tunsul stupilor". Este vorba despre recoltarea mierii, eveniment ce prilejuia odinioara o pomana aparte, incheiata cu o petrecere la casa prisacarului. Lui Santilie i se mai spune si Sfantul Albinelor, iar din culegerile etnologului Marcel Laptes aflam ca "intr-o zi, dupa ce-o trasnit o multime de draci, o poposit la o prisaca sa se odihneasca si nici o albina nu l-o intepat… atunci o zas: voi iti fi in grija me… si de atunci tati stuparii o tan".

Mierea, considerata dintotdeauna un aliment sacru, hrana a zeilor si ofranda adusa mosilor, are proprietati magice, de vindecare si protectie. Asa se explica faptul ca prisacarul trebuie sa se roage si sa posteasca in ajunul acestei zile, sa-si pregateasca vasele respectand un intreg ritual, sa dea de pomana miere si faguri intr-un cadru festiv, de mare sarbatoare. Toate povestile spun despre albina ca este sfanta, divinitate zoomorfa solara, caracterizata de harnicie, intelepciune si convietuire comunitara perfecta. Exista totusi o legenda care povesteste cum ca, intr-o buna zi, albina s-a certat cu parintii ei, iar Sfantul Ilie, auzind asta, s-a maniat grozav si a lovit-o cu biciul lui de foc. Se spune ca de atunci are albina dungi negre pe corp si mijlocul subtire, dupa cum a incins-o Santilie cu biciul in jurul trupului.