Ziua Internaţională a Femeii (mâine)
Este ziua 66 a anului
Au mai rămas 299 de zile
Este a 6-a zi a Postului Sfintelor Paşti, au mai rămas 42 de zile
Soarele
Răsare la 6:43
Apune la 18:11
Luna
Răsare la 13:52
Apune la 4:34
Lună plină
11 martie
Ultimul pătrar (Luna în descreştere)
18 martie
Lună nouă
26 martie
Primul pătrar (Luna în creştere)
2 aprilie
Proverbul zilei:
“Ca să ardă şoarecii, nu da foc morii”
“Proverbele Românilor”, Iuliu A. Zanne/Ed. Scara
Sărbătoare creştină: Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Episcopi din Cherson: Vasilevs, Efrem, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor, Elpidie
Sfinţii Mucenici episcopi în Cherson au fost trimişi de Patriarhul Ierusalimului pentru a vesti credinţă popoarelor care încă nu-L cunoscuseră pe Dumnezeu. Împărat al imperiului roman era Diocleţian, din pricina căruia Biserica suferea persecuţii. Efrem a fost martirizat de sciţi, Vasilevs a fost omorât în Cherson, iar Eterie a fost înecat în Dunăre. Evghenie, Elpidie şi Agatodor, toţi trei episcopi în Crimeea, au murit şi ei ca martiri. Capiton, voind să ducă vestea libertăţii religioase a creştinilor, a fost luat rob de barbari şi ucis.
Credinţe populare, tradiţii, semen
Se spune că, odată, un împărat, umblând prin împărăţia sa, a văzut câte pricini pornesc de la vinul tulburător de minte. A hotărât atunci să scoată din pământ şi să stârpească copăcelul blestemat al viţei-de-vie. Împăratul a murit şi alţii i-au luat locul în scaun. Odată, un crai din ţara aceea a pornit la vânătoare de sălbăticiuni prin codru. Şi-mpuşcă, şi-mpuşcă, până dă de un urs. S-a luat după el şi l-a gonit până a ajuns la un schit unde trăia un călugăr bătrân, de pe vremea lui Tata Noe. Cum aude gălăgia, călugărul iese din chilie şi vede ursul şi pe cei care-l fugăreau. Se dezbracă de haina călugărească, îşi suflecă mânecile, iese înaintea namilei şi o prinde de urechi, că începuse să tremure ca un miel. (Profesor Ion Ghinoiu)
S-a întâmplat azi
În România
Sâmbătă, 7 martie
1441 – Iancu de Hunedoara este atestat voievod al Transilvaniei.
Duminică, 8 martie
1950 – Premiera piesei “Ultimul mesaj” de Laurenţiu Fulga.
În lume
Sâmbătă, 7 martie
1919 – Hotărârea Congresului coloniştilor germani din Basarabia, ţinut la Tarutino, unde, cu unanimitate de voturi, comunitatea germană aderă la unirea Basarabiei cu România.
Duminică, 8 martie
1919 – Victoria revoluţiei bolşevice din Ungaria.
Născuţi la 7 martie
1875 – Maurice Ravel, compozitor (m. 1937);
1941 – Radu Pascal, publicist (m. 1996);
Născuţi la 8 martie
1907 – Constantin Karamanlis, fost preşedinte al Greciei (m. 1998);
1956 – John Kapelos, actor.
Click istoric
La 7 martie 1395, Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti, după o nouă luptă defavorabilă în regiunea Curţii de Argeş, trece munţii, la Braşov, unde emite un act prin care se arăta că în urma întrevederii pe care a avut-o cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, a negociat şi semnat un tratat care reprezintă prima alianţă militară românească împotriva turcilor. Tratatul prevedea că, în cazul în care Sigismund de Luxemburg mergea personal în campanie, atunci şi domnul român venea personal cu trupele sale, în lipsa celor doi suverani armatele urmând să coopereze sub comandanţi obişnuiţi. Efectivele ungare aveau asigurate trecerea şi aprovizionarea în ţinuturile stăpânite de domnul muntean.
Citește pe Antena3.ro