x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Vineri 20 februarie 2009

Vineri 20 februarie 2009

de Ramona Vintila    |    20 Feb 2009   •   00:00

Este ziua 51 a anului - Au mai rămas 314 de zile



Soarele
Răsare la 7:08
Apune la 17:51

Luna
Răsare la 4:38
Apune la 13:07

Lună nouă
25 februarie

Primul pătrar (Luna în creştere)
4 martie

Lună plină
11 martie

Ultimul pătrar (Luna în descreştere)
18 martie

Proverbul zilei:


"Îţi deschid poarta şi tu îmi zici nebun"

"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

Sărbătoare creştină: Sfântul Leon, episcopul Cataniei; Sf. Agaton, episcopul Romei; Cuv. Visarion


Sfântul Leon era originar din Ravena. Datorită curăţeniei vieţii lui, a fost făcut mitropolit al Cataniei, în Insula Siciliei. A ridicat o biserică mare în cinstea muceniţei Lucia şi l-a ars pe Iliodor, cel care făcea prin farmece semne şi minuni. Fericitul Leon l-a prins pe Iliodor, l-a legat, a poruncit să fie aprins în mijlocul cetăţii un foc mare şi, mărturisind toate farmecele lui, a intrat cu el în mijlocul focului. Ticălosul a fost făcut cenuşă, dar Sfântul Leon a rămas nevătămat. Mergând vestea despre această minune şi ajungând şi la urechile împăraţilor Leon şi Constantin, aceştia au trimis după Sfânt şi i-au cerut să se roage pentru dânşii.

Credinţe populare, tradiţii, semne


Căsătoria a fost o instituţie controlată eficient de Biserică, de unde şi zicala "Nu există nuntă fără cununie". Biserica a interzis nunţile şi, fireşte, relaţiile conjugale în zilele de postale săptămânii  (miercurea şi vinerea), în posturile de peste an (Crăciun, Paşte, Sânpetru şi Sântămăria) şi, din motive lesne de înţeles, în perioada ospeţelor cu mâncare şi băutură din belşug (între Crăciun şi Bobotează, în Săptămâna Luminată). Ciclurile de reproducţie vegetală şi animală, împreună cu regulile impuse de Biserică au generat sezoanele nupţiale (unul toamna, până la Lăsatul Secului de Crăciun, în satele predominant agrare, şi altul iarna, între Bobotează şi Lăsatul Secului de Paşti, în satele pastorale). (Profesor Ion Ghinoiu)

S-a întâmplat azi


În România


1932 – A apărut, la Bucureşti, România literară. "Gazeta de critică şi informaţie literară, artistică şi culturală" (până în ianuarie 1934), sub direcţia lui Liviu Rebreanu;

1938 – A fost decretată o nouă Constituţie, promulgată la 27 februarie 1938, care interzicea, printre altele, propovăduirea prin viu grai sau în scris a "schimbării formei de guvernământ a statului", introducea pedeapsa cu moartea şi pe timp de pace, punea capăt separării puterilor în stat, regele atribuindu-şi atât puterea executivă, cât şi pe cea legislativă.

În lume


1547 – Eduard al VI-lea al Angliei este încoronat rege la Westminster Abbey;

1993 – A murit Ferruccio Lamborghini, constructor de automobile (n. 1916).

Născuţi la 20 februarie


1966 – Cindy Crawford, fotomodel, actriţă;

1967 – Kurt Cobain, muzician (m. 1994).

Click istoric


La 20 februarie 1918 se semnează la Focşani un protocol de prelungire a armistiţiului cu Puterile Centrale. În aceeaşi zi se semnează la Buftea Tratatul preliminar de pace între România şi Puterile Centrale, pe baza căruia încep la Bucureşti tratativele în vederea încheierii păcii, pe următoarele baze: cedarea Dobrogei până la Dunăre; rectificări de frontieră în favoarea Austro-Ungariei; sprijinirea trupelor Puterilor Centrale în trecerea lor prin Moldova şi Basarabia spre Ucraina ş.a. La aceeaşi dată se semna şi înţelegerea româno-rusă privind încetarea operaţiunilor militare pe Nistru, RUMCEROD-ul declarând că "consideră aplanat conflictul armat între Rusia şi România".

×
Subiecte în articol: calendar